Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ponta: Cineva a modificat decizia impozitării cu 85%

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că în cursul zilei Corpul de Control al Guvernului face verificări privind modificarea deciziei Executivului de impozitare cu 85% a salariilor compensatorii pe care şi le-au acordat membrii fostelor comisii care au format ASF, în condiţiile în care din ordonanţa aprobată de Executiv rezultă că impozitul de 85% nu va fi aplicat doar pentru foştii membri ai comisiilor din comasarea cărora a fost înfiinţată Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), ci inclusiv în mediul privat, pentru membrii consiliilor de administraţie şi de conducere, la încetarea contractului de muncă înainte de termen.

 

 

“Vorbim de cele trei comisii care au existat până la momentul la care s-au unit în ASF, şi anume CSA, CNVM şi Pensii Private. Acel impozit de 85% se aplică la cei care au făcut parte din aceste trei comsiii şi care şi-au votat singuri 20 sau nu ştiu câte zeci de salarii compensatorii. Asta am discutat în şedinţa de Guvern, asta am aprobat”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

La momentul ordonanţei, Guvernul a anunţat că această impozitare de 85% va fi aplicată doar pentru plăţile compensatorii la care au dreptul foştii membri ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dar forma ordonanţei publicate în Monitorul Oficial după decizia Guvernului nu se referă la aceşti foşti membri, ci la toţi angajaţii cu funcţii de conducere şi persoanele care sunt numite în calitate de membru în consilii de administraţie şi consilii de conducere, de aici rezultând că se aplică atât la nivelul întregului sector de stat – nu doar pentru membrii celor trei foste comisii – cât şi pentru mediul privat.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns