Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ponta, critica recompensele de la Fisc propuse de Voinea

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Murighiol, că a vorbit cu secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Liviu Voinea, solicitându-i să se gândească de multe ori înainte de a veni cu un proiect de genul celui avansat, privind recompensarea informaţiilor date la Fisc.

“Am vorbit cu domnul secretar de stat Liviu Voinea şi l-am rugat – acuma că deja devine persoană politică, fiind secretar de stat – să se gândească de multe ori înainte de a veni cu un proiect”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a arătat că lucrurile trebuie făcute în sens european şi că tot ceea ce excede cadrul european în domeniul fiscal reprezintă idei sau propuneri care nu vor fi puse în practică dacă toată lumea spune că nu sunt bune.

“Haideţi să lăsăm lucrurile (…) şi să le facem în sens european. Şi tot ceea ce la nivel european, în domeniul fiscalităţii, s-a dovedit ca fiind de succes, încercăm să aplicăm. Restul sunt idei, sunt propuneri, unele bune, unele mai puţin bune, dar e bine că le discutăm, că uite, dacă toată lumea zice că nu-s bune, nu le punem în practică”, a spus Ponta.

Românii care vor transmite Fiscului informaţii privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilităţi, aşa cum se întâmplă şi în alte state, a declarat secretarul de stat în MFP Liviu Voinea, care va studia legislaţia “denunţătorului” din Suedia.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

UDMR, atac direct la USR

Asculta acest articol Preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Balint, a acuzat USR că ţine predici despre statul de drept, dar,