Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ponta prezintă la Cotroceni propunerile pentru noii miniştri la MAI

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Guvenul anunţă că premierul Victor Ponta va merge la Palatul Cotroceni, la ora 12.00, pentru a prezenta propunerile privind posturile de ministru de Interne şi ministru delegat al Administraţiei.
Liberalul Cristian David, fost ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Tăriceanu, este vehiculat ca posibil ministru de Interne, printr-un transfer de portofolii între PSD şi PNL, au declarat, luni, pentru Mediafax, surse politice. Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru ar putea fi propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Internelor, au declarat, pentru Mediafax, surse social-democrate.

Conform acestui scenariu, David ar prelua postul de ministru de Interne care a revenit până în prezent PSD, iar Ioan Chelaru (PSD) ar ocupa postul de ministru delegat pentru Administraţie, în locul liberalului Victor Paul Dobre.

Anterior, surse social-democrate declarau că vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru ar putea fi propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Internelor. Ioan Chelaru este la al doilea mandat de senator. El este vicepreşedinte al Senatului şi membru al Comisiei juridice a acestui for legislativ.

Potrivit negocierilor de la formarea Cabinetului Ponta, funcţia de ministru al Internelor a revenit PSD, iar cea de ministru delegat pentru Administraţie a revenit PNL.

Ioan Rus a anunţat, luni, că şi-a înaintat demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, pentru că este un politician onest, corect, iar în ultimele zile asupra lui au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu, lucru inacceptabil.

Ulterior, Ioan Rus a anunţat că şi ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, şi-a înaintat demisia din funcţie.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns