Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Prefecții din Brăila și Constanța și-au dat demisia

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Prefectul judeţului Brăila a cerut să fie eliberat din funcţie. Gheorghi Obreja a fost înzăpezit două zile în localitatea Gemenele. După câteva ore s-a anunțat că și prefectul din Constanța și-a dat demisia.

 

Prefectul de Brăila, Gheorghi Obreja, care a fost înzăpezit două zile în localitatea Gemenele, în timp ce în judeţ erau izolate zeci de sate din cauza viscolului şi zăpezii, şi-a dat, vineri, demisia din funcţie, în zonă aflându-se ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Potrivit subprefectului de Brăila, Ionut Cătălin Grosu, prefectul Gheorghi Obreja şi-a dat demisia vineri, când în judeţ se afla ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Conform sursei citate, demisia lui Obreja a venit după ce, împreună cu ministrul Duşa, acesta ar fi participat la Comandamentul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, însă ministrul nu i-ar fi cerut demisia lui Obreja, ci acesta ar fi luat decizia din proprie iniţiativă, relatează Mediafax.

Grosu a adăugat că, personal, nu intenţionează să îşi dea şi el demisia din funcţie, cu atât mai mult cu cât lui nu i s-a reproşat nimic în ceea ce priveşte modul în care s-a intervenit în judeţ pentru deszăpezire.

 

 

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. Cred ca aceste demisii in lant, dovedesc inca odata, daca mai era nevoie, ca acele functii au fost prea mari pentru ocupantii lor. Nu inteleg ce cauta dnul ministru pe teren, pana in prezent doar armata s-a remarcat in zonele blocate de ninsoare si nu vad rostul acestor vizite. Sper ca la final, dnul ministru sa trimita si facturile spre decontare, nu de alta dar armata are cu totul alte misiuni de executat nu sa fie “hei rupistii zilei” dupa cum vor muschii unor politicieni de duzina. Treziti-va la realitate!

Lasă un răspuns