Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Prefectul le-a promis locuitorilor din Ianculeşti sprijin pentru rezolvarea problemelor

locuitori din Ianculesti la intalnirea cu prefectul
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
locuitori din Ianculesti la intalnirea cu prefectul
locuitori din Ianculesti la intalnirea cu prefectul

Urmarea invitaţiei primite, prefectul dr. Eugeniu Avram a participat, îmiercuri, 5 iunie, la adunarea sătească organizată la Ianculeşti, la care au fost prezenţi aproximativ 100 de cetăţeni.

La întâlnire, alături de prefect, s-a aflat şi primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs.

Cea mai dezbătută problemă a fost cea legată de împărţirea păşunii satului, în suprafaţă de 35 de hectare. Oamenii solicită să nu se împartă păşunea în mod egal între cele două asociaţii de crescători de animale pe motiv că, deşi deţin un număr relativ egal de animale, o asociaţie numără doar trei membri în timp ce în a doua asociaţie sunt cei mai mulţi proprietari de animale din sat. Cetăţenii consideră că nu ar fi echitabilă împărţirea în mod egal a păşunii şi solicită ca această doleanţă să fie luată în considerare în momentul în care Consiliul local va adopta o hotărâre legată de păşunea din Ianculeşti. Atât prefectul Eugeniu Avram cât şi primarul municipiului Carei, de care aparține localitatea, Eugen Kovacs, au luat act de solicitarea sătenilor şi au afirmat că în privinţa păşunii se va proceda în aşa fel încât decizia să fie agreată de toate părţile şi cu respectarea legii.

În timpul discuţiilor oamenii din Ianculeşti au mai reclamat lipsa unui microbuz pentru transportul elevilor spre şi dinspre Carei, necesitatea asigurării şi dotării unui cabinet în care să îşi desfăşoare activitatea un medic de familie, în acest moment oamenii fiind nevoiţi să se deplaseze pentru probleme de sănătate până la municipiul de care aparține satul, ceea ce este mereu mai greu pentru persoanele vârstnice şi fără posibilităţi materiale. Sătenii din Ianculeşti au mai invocat lipsa unei grădiniţe dar şi a unui cămin cultural.

La finalul întâlnirii, prefectul Avram a afirmat că toate problemele ce i-au fost prezentate vor fi de acum în atenţia sa şi că va sprijini toate demersurile ce vor fi iniţiate de primarul municipiului Carei pentru identificarea şi soluţionarea aspectelor ridicate de oamenii din Ianculeşti, care merită să aibă parte de condiţii de trai decente.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns