Premier cu orice preţ

Premierul Emil Boc a chemat miniştrii să dezbată relaţia Guvernului cu Parlamentul. Dacă nu s-ar derula controversa în legătură cu votul dat în favoarea celor două legi, în cursul zilei de marţi, pornita de unii dintre observatorii vieţii politice, faptul ar fi trecut neobservat. Însă credem că lucrurile nu stau chiar aşa, guvernul Boc în toate variantele şi formulele sale de până acum, a manifestat constant simptomele unei cronice incapacităţi de comunicare.
Şi nu numai dificultăţi de comunicare cu Parlamentul, dar şi mari dificultăţi de comunicare cu publicul în general. Comunicarea cu Parlamentul, desigur, are o importanţă specială. Legislativul este cel ce promovează sau nu promovează legile iniţiate de executiv, şi, deci, raporturile dintre cele două instituţii trebuie să fie dacă nu perfecte, atunci cel puţin în funcţiune.
Despre raporturile dintre PDL şi proprii parlamentari s-au scris multe, a curs aşadar pe tema asta multă cerneală. Dificultăţile în raporturile lor au fost create şi de o lipsă de comunicare, dar şi de disensini în opinii. Parlamentarii fiind mai aproape de propriul electorat, mai angajaţi faţă de cei ce i-au votat, cu gândul şi la alegerile viitoare, la propria lor situaţie în legislativ, au intrat adesea în dispute cu guvernul şi mai ales cu premierul. Sunt notabile aceste neînţelegeri, de-a lungul acestei legislaturi au fost frământări grele pe temele actului de guvernare. Cabinetul Boc a fost de nenumărate ori admonestat, i s-a cerut în repetate rânduri remanierea. Avem toate datele să credem că întrunirile pe această problemă au avut o atmosferă încinsă, ilustrativă pentru relaţiile lor.
În afara celor de mai sus, au fost nenumărate situaţiile când premierul, miniştrii, au socotit că disciplina parlamentară trebuie să fie firească, normală, în cadrul grupurilor lor. De asemenea, au contat cu ochii închişi pe proprii parlamentari din comisii. Dacă conducerea grupării democrat-liberale are o anumită opinie, o anumită linie de strategie în desfăşurarea actului de guvernare, s-a considerat că în comisii şi în plen parlamentarii trebuie să aibă o conduită identică.
Se pot spune multe şi despre lipsa totală de comunicare. Comunicarea a fost hiba în general a guvernanţilor. Nu au dovedit vreodată un interes special pentru a explica propriile măsuri, de a-şi populariza şi argumenta mişcările politice. S-a creat astfel impresia că exectivul înaintează pe un traseu paralel cu grosul politicienilor şi al populaţiei. Adesea parlamentarii lor au aflat din media intenţiile şi faptele guvernului.
Un nucleu de neînţelegere este pe cale să se înfiripe şi între PSD şi PNL, pe tema guvernării după episodul în lucru al moţiunii de cenzură. Este în lucru pentru că nu se cunosc de pe acum rezultatele votului din 27 octombrie. Nici cele două partide nu îl cunosc, dar îşi pun de pe acum întrebarea cine va fi premier în cazul când Emil Boc î;i pierde funcţia. Cum liberalii nu speră că în noul guvern PSD va accepta un prim-ministru liberal, promovează ideea unui independent, desigur, din zona liberală. Şi aici se vor desfăşura aprige negocieri, pentru că social-democraţii nu vor ceda. Este cunoscut faptul că liberalii sunt dispuşi să cedeze social-democraţilor importante ministere, ministere dorite de PSD, cu condiţia ca primul-ministru să fie unul dintre cei propuşi de PNL. Dorinţa liberalilor de a avea un premier este prea mare, s-a manifestat şi în alte rânduri, r]nduri în care nu au cedat, renunţând chiar la guvernare. Fără să înţelegem bine detaliile, constatăm doar că ei î;i doresc un premier cu orice preţ.