Asculta acest articol
În 2004, Dacia era o marcă relativ necunoscută în cealaltă jumătate a Europei.
Preluată de Renault în 1999, la ideea lui Louis Schweitzer, preşedintele vizionar al grupului, după ce a încercat să achiziţioneze tot în Europa de Est, dar fără succes, Skoda, Dacia a devenit astăzi un fenomen, concurenţii îi urmează exemplul – chiar şi Volkswagen se gândeşte la o marcă low-cost -, iar modelele sale vor reprezenta la sfârşitul lui 2012 peste un milion de automobile din totalul vânzărilor mondiale ale Renault, se arată într-un articol publicat de cotidianul La Repubblica.
La început a fost sugestia unui automobil la preţul de 5.000 de euro, încredinţată unui grup de ingineri din umbra ”Technocentre” a grupului Renault ”ca un comando”. Apoi, prima maşină ”low cost” a mileniului trei a ajuns pe piaţa Europei de Est. Loganul costă aproape dublu, dar este o berlină medie cu cinci locuri de dimensiuni medii, nu un ”dovleac”.
Logan, Sandero, Duster, Lodgy şi ultima creată, Dokker, sunt deja o familie numeroasă şi plac aproape peste tot, nu în Iran şi India, dar cu siguranţă pe pieţele sofisticate din Europa de Vest. Peste 100.000 au fost vândute numai în Italia.
Se întâmplă ca un proiect, născut cu sprijinul preşedintelui grupului, dar considerat ”clandestin” într-un mediu în care fiecare inginer visează să facă un Audi sau un Ferrari, să devină cel mai potrivit pentru aceste vremuri. Pentru a spune ‘la modă’, francezii folosesc şi expresia ‘dans le vent”. Dacia devine ideea ‘în vântul” crizei. Modelele ei sunt ieftine cu adevărat, au ceea ce este necesar şi renunţă doar la ceea ce este de prisos. Un secret: se dovedesc de încredere.
”Low-cost-ul” este o diversitate care funcţionează. Plecând de la ”filosofia” productivă pentru care Schweitzer nu se teme să-l evoce pe Frankenstein pentru a defini ”creaturile sale româneşti”. Pe Loganul din 2004 pot fi găsite montate diverse funcţii electronice din prima Renault Twingo, schimbătorul de viteze al Renault Espace şi comanda geamurilor electrice ale Megane din prima serie.
Folosirea ”carry on”, cu alte cuvinte a aceloraşi componente pe diferite modele, contribuie la reducerea costurilor unui proces de producţie reinventat de la zero. Nu este întâmplător faptul că, după opt ani, 40% din componente sunt comune pentru ambele generaţii ale Logan şi Sandero.
La aceasta trebuie adăugat şi costul redus al muncii în România, la fel ca în Maroc sau Brazilia. O altă trăsătură diferită a ”low cost-ului” ţine seama de schimbarea abordării consumurilor din cauza crizei, survenită în lumea occidentală. Dacă în Franţa 80% dintre cumpărătorii Dacia provin de pe piaţa second hand, iar 28% dintre proprietarii Dacia au cumpărat, ulterior, un Renault, în Italia există studii, precum cel al ”Datacontact” care atribuie fenomenului mai amplu ”low cost” un răspuns precis la ”vântul nou”.
Conform acestui raport, 58,6% dintre respondenţi au considerat astăzi ”low cost-ul” o ‘tendinţă afirmată”; 63,3% consideră ‘de durată’ situaţia schimbată a consumurilor iar 50,8% au stabilit necesitatea căutării celui mai bun raport dintre calitate/preţ în cazul cumpărării unei maşini.
Primul spot publicitar pentru Dacia Duster ”străluceşte”, în opinia ziarului, deoarece sesizează ”vântul care suflă”: un cuplu de tineri testează şi apreciază Suv-ul, dar în cele din urmă nu-l cumpără deoarece costă ”prea puţin”. El şi ea scot în evidenţă un snobism demn de anii ’80: îndrăzneşte cineva astăzi să se identifice în ei?, notează în final La Repubblica. Sursa: Agerpres
Fii primul care comentează