Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Preşedintele Camerei a discutat la nivelul Parlamentului britanic despre ridicarea restricţiilor pentru români

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a discutat luni cu preşedintele Camerei Comunelor din Parlamentul britanic, John Bercow, ministrul de stat pentru afaceri europene şi NATO, David Lidington, şi preşedintele Comisiei pentru standarde şi privilegii din Camera Comunelor, Kevin Barron, printre altele, despre situaţia muncitorilor români şi realizarea unui cod de conduită parlamentară.

O delegaţie parlamentară condusă de Valeriu Zgonea efectuează luni o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, la invitaţia preşedintelui Camerei Comunelor din Parlamentul britanic, John Bercow.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES de Biroul de presă al Camerei Deputaţilor, preşedintele acestui for a subliniat, în convorbirile cu omologul său din Parlamentul britanic, angajamentul ferm al autorităţilor române de a continua reformele pe care statul român le-a convenit cu partenerii europeni.

“Respectarea statului de drept şi independenţa justiţiei sunt priorităţi majore pentru România. Vom continua reformele începute în sistemul judiciar, vom intensifica lupta împotriva corupţiei, precum şi îndeplinirea obiectivelor în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, aşa cum ne-am angajat în faţa partenerilor europeni”, a spus Valeriu Zgonea, citat în comunicat.

Totodată, în discuţia pe care a avut-o cu ministrul de stat pentru afaceri europene, David Lidington, Valeriu Zgonea a abordat problema ridicării restricţiilor pentru cetăţenii români care vor să muncească în Marea Britanie.

În convorbirea cu preşedintele Comisiei pentru standarde şi privilegii din Camera Comunelor, Kevin Barron, preşedintele Camerei Deputaţilor a pus în discuţie elaborarea unui Cod de conduită pentru deputaţii români.

“Viitorul cod de conduită al parlamentarilor se inspiră din modelul anglo-saxon, dar ţine cont şi de regulile impuse de Parlamentul European. Documentul a fost elaborat în urma unui dialog intensiv pe care l-am purtat cu societatea civilă din România şi va fi adoptat începând cu anul 2013”, a afirmat Valeriu Zgonea.

Vizita efectuată de Valeriu Zgonea şi delegaţia care-l însoţeşte a fost prima vizită a unei delegaţii parlamentare române la Londra condusă de un preşedinte al Camerei Deputaţilor, după 1993. AGERPRES

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns