Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, prof. dr. Dumitru Lupuliasa a fost prezent ieri la Satu Mare pentru a participa la o reuniune a farmaciştilor din judeţ. Evenimentul s-a înscris în cadrul manifestărilor de educaţia farmaceutică continuă organizate de Colegiul Farmaciştilor Satu Mare fiind un mijloc prin care profesioniştii din sistemul farmaceutic iau contact cu noutăţile în domeniu.
La întâlnirea de ieri au luat parte zeci de farmacişti din tot judeţul. Un fapt care a atras atenţia a fost participarea numeroasă din partea mai tinerilor farmacişti, dornici să ia contact cu cele mai actuale informaţii din domeniu şi totodată de a se cunoaşte mai bine.
De la preşedinta organizaţiei profesionale sătmărene, farm. Anca Maurer am aflat că la ora actuală în judeţ îşi desfăşoară activitatea 275 de farmacişti. Colegiul Farmaciştilor Satu Mare are în vedere organizarea în viitorul apropiat a unor activităţi similare, în ideea de a veni în sprijinul farmaciştilor pentru a fi în permanenţă la curent cu tot ce este nou în sfera profesională.
De această dată prof.dr. Lupuliasa le-a prezentat colegilor de la Satu Mare ultimele noutăţi în privinţa ghidurilor terapeutice în hipertensiunea arterială, cunoscut fiind faptul că această afecţiune reprezintă una din problemele majore de sănătate publică şi totodată datorită datelor statistice care arată că România se regăşeste în rândul ţărilor cu cel mai mare risc cardiovascular. Toate aceste informaţii au fost completate de prof.dr. Lupuliasa şi cu ultimele opinii ale specialiştilor.
Puteti citi continuarea in editia tiparita disponibila la chioscurile de ziare sau in editia electronica (abonament pdf)
Fii primul care comentează