Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Președintele Discovery Networks CEEMEA: ”România este cea mai mare piață din Sud-Estul Europei, pentru noi”

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

România este considerată de reprezentanții Discovery ”foarte importantă” pentru businessul pe care compania îl dezvoltă, fiind cea mai mare piață din Sud-Estul Europei, scrie capital.ro.

De altfel, România și Ungaria se află, încă, în topul piețelor din regiune, cu o dezvoltare bună în ultimii ani, susținută de canalele noi și de programele foarte variate. Așadar, în acest context, vor fi aduse programe noi care să corespundă cu dorințele publicului.

 

”Acum, sunt milioane de telespectatori care urmăresc programele noastre. Avem o mare satisfacție cu TLC care, deși este la început, semnalele sunt foarte bune. Și nu ne vom opri aici. De curând, am lansat TLC în pachetul de bază al Romtelecom. Pe de altă parte, vom avea foarte multe emisiuni noi. O veste bună este ca Bear Grylls, care e foarte apreciat de publicul din România, va reveni cu două noi programe anul acesta”, spune Katarzyna Kieli, președinte Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa (CEEMEA).

ING Economii Iti ofera o dobanda 6% p.a. pe primele 4 luni pentru visurile tale. Afla cum

 

Potrivit acesteia, TLC echilibrează portofoliul companiei, în contextul în care, până acum, majoritatea canalelor companiei se adresau bărbaților.

 

”TLC vine ca un echilibru, fiind un canal de de lifestyle pentru femei. Este un proiect la început, noul nostru copilaș. Însă, acest lucru nu înseamnă că nu ne vom concentra și pe celelalte canale, unde vom aduce, de asemenea, noi emisiuni”, punctează Kieli.

 

Discovery Channel a emis pentru prima dată în România în 1997. La nivel global, Discovery Communications este lider în domeniul programelor non-ficţiune, ajungând la peste 1,5 miliarde abonaţi din 210 ţări. În Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, 10 branduri Discovery ajung la 141 milioane abonaţi din 105 ţări, cu programe traduse în 17 limbi.

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns