Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Preşedinţia a cerut buget mai mare pentru salarii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Traian Băsescu
Traian Băsescu

Comisiile de buget-finanţe au avizat, joi, bugetul Administraţiei Prezidenţiale pe anul 2013 în forma propusă de Guvern, deşi reprezentanta Preşedinţiei, Andreia Iana, a arătat că suspendarea din 2012 a afectat bugetul de salarii, pentru aproape două luni nefiind achitate salariile celor destituiţi.

 

Andreia Iana, ordonator de credite pentru Administraţia Prezidenţială, a precizat la şedinţa comisiilor de buget-finanţe că bugetul Administraţiei Prezidenţiale în forma prezentată de Guvern este mai mic faţă de anul 2012 cu 4,5%.

Ea a vorbit despre salariile personalului angajat la Administraţia Prezidenţială şi despre faptul că trebuie acoperite creşterile salariale.

“Anul 2012 a avut acea procedură de suspendare care a afectat bugetul de salarii, pentru că oamenii au fost destituiţi, departamentele s-au diminuat. Deci, a fost o lună şi ceva de zile, două în care nu s-a putut, nu au fost salarii, nu s-au făcut cheltuieli. Şi să mai luăm în considerare faptul că, fiind o instituţie foarte mică, fiecare om îşi pune amprenta în faza de cheltuieli salariale. Fiecare om contează”, a arătat Iana.

 

Ea a arătat că în iunie a fost o creştere salarială de 8% pe care instituţia a trebuit să şi-o acopere singură, deoarece nu a primit nicio creştere suplimentară în 2012, iar în 2013 trebuie acoperită creşterea de salarii de 7,4%, care afectează anul 2013.

De asemenea, Andreia Iana a mai spus că au fost persoane aflate în concendiu pentru creşterea copilului care nu a afectat bugetul anului 2012, dar care s-au întors la serviciu în 2013 şi trebuie salarizate. Ea a precizat că afectează bugetul pe 2013 şi persoanele aflate în detaşare în 2012.

Ea a precizat că Administraţia Prezidenţială a solicitat un buget mai mare la salarii şi că varianta propusă de Ministerul de Finanţe acoperă “cheltuielile efectiv în plată la luna octombrie”.

“Bugetul care e propus, noi am solicitat un buget mai mare la salarii, această variantă finală pe care a propus-o Ministerul Finanţelor acoperă cheltuielile efectiv în plată la luna octombrie. Acestea sunt salariile pe care noi le avem acum în buget”, a precizat Andreia Iana.

Bugetul Administraţiei Prezidenţiale pe anul 2013 a fost adoptat de deputaţii şi senatorii din Comisiile de buget-finanţe cu 21 de voturi “pentru”, patru voturi “împotrivă” şi o abţinere, în forma propusă de Guvern, nefiind aprobat niciun amendament.

Bugetul propus Administraţiei prezidenţiale pentru anul 2013 este de 26.009.000 lei, în timp ce pentru anul 2012 a avut un buget alocat de 27.256.000 lei, iar execuţia preliminată a fost de 22.457.000 lei.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns