Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Primăria și Consiliul Județean au premiat voleibalistele de la LPS și CS ADEP

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Conducerea orașului și județului continuă să premieze cei mai buni sportivi ai orașului, care au obținut rezultatele cele mai bune, pe ramuri de sport. Miercuri, la sala mică de ședințe a fost rândul voleibalistelor și a antrenorilor acestora să primească diplome de merit.

Acestea au fost înmânate de primarul Dorel Coica, președintele Consiliului Județean Adrian Ștef, viceprimarul Radu Roca și city-managerul Dan Băbuț. Au fost prezente sportive de la LPS și de la CS ADEP, alături de directorul liceului, Ionel Păcurariu, antrenorii Ovidiu Groza, Eniko Tarța – LPS și Adrian Pricop – CS ADEP, care are o colaborare foarte bună cu Liceul Sportiv. Aceste sportive au cucerit titlul național la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, au devenit vice-campioane naționale la speranțe sau au cucerit titlul balcanic la beach-volei. Astfel, Raluca Rovas, care nu a fost prezentă și Nikoletta Pop au fost felicitate de cei prezenți pentru titlul obținut la balcaniada de beach-volei.

Iulia Moldovan de la LPS a făcut parte din echipa care a câștigat titlul la ONSS, alături de Roxana Izvoreanu, Beata Vajda, Natalia Acs, Denisa Mocar, Daiana Adamcsik, Tania opriș, Alexandra Molnar, Andreea Maxim și Alexandra Mișca, dintre ele câștigătoare la ONSS, dar și vice-campioane la speranțe pentru CS ADEP-LPS. Bineînțeles și antrenorii acestor fete minunate au primit felicitări și diplome. În plus, Dorel Coica a făcut o precizare  extrem de importantă. Statutul CSM-ului se va modifica pentru a face loc și altor sporturi, se preconizează că de anul viitor, sau cel târziu peste doi ani va exista o echipă competitivă de volei, dar se pare că și scrima va fi luată sub aripa CSM-ului. Însă aceste lucruri le vom detalia la momentul potrivit. S-a vorbit și despre “Gala Laureaților”, iar Adrian Ștef a anunțat că aceasta va avea loc la începutul anului viitor, pentru a-i putea cuprinde și pe acei perfomeri care se află în activități în luna decembrie.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns