Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Primarii vor avea probleme după reducerea pragului la referendum, avertizează PDL

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Mircea Toader: Deciziile CCR nu se comentează
Mircea Toader: Deciziile CCR nu se comentează

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, miercuri, că faptul că reducerea pragului la referendum se aplică peste un an dovedeşte că nu se poate aplica imediat o decizie de impact major şi că revizuirea Constituţiei va trebui să fie aprobată peste un an.
“În primul rând deciziile CC nu se comentează, se aplică. E clar că faptul că se aplică peste un an de zile dovedeşte încă o dată că nu poţi să iei o decizie cu impact major imediat, să o aplici imediat şi o vom aplica în consecinţă”, a spus Toader, citat de Mediafax.

El a adăugat că efectele sunt că revizuirea Constituţiei va trebui aprobată peste un an, iar cea mai dificilă problemă este pentru administraţia locală.

“Nu este numai vorba de Constituţie, că va trebui să fie aprobată peste un an, dacă se pune într-adevăr problema aprobării Constituţiei, problema cea mai dificilă şi gravă este pentru administraţiile locale”, a spus Toader. El a adăugat că peste un an va fi “o întreagă tevatură de schimbare a primarilor” opoziţiei, arătând că va fi o problemă şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene, care vor putea fi demişi mai uşor.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, miercuri, CC.

Curtea a dat publicităţii următoarea decizie: “Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, decide: respinge obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi constată că dispoziţiile legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii”.

CC precizează că decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial Partea I.

În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi “pentru”, 73 de voturi “împotrivă” şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.

Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.

Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.

În aceeaşi zi, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat că PDL, UDMR şi PPDD atacă la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns