Timp de câteva zile, la Zalău s-a desfășurat cea de-a 11-a ediție din grandiosul turneu de fotbal dedicat juniorilor, “Cupa Viittorul”. Au participat zeci de echipe din toată țara, iar printre ele s-au aflat și cinci formații sătmărene, cele care au obținut rezultate foarte bune.
CS Primavera a avut trei echipe la grupele 2004, 2006 și 2007. Grupa de 2006, antrenată de Marius Toma, a câștigat categoria. A avut trei victorii în grupă, 5-1 cu Jimbolia, 5-3 cu Bistrița și 3-1 cu Viitorul Zalău. În semifinală a trecut de Atletic Arad cu 9-0. Primavera a câștigat în finală cu 4-1 în fața celor de la Academia Gheorghe Hagi. Sătmăreanul Dominik Domokos a fost golgheterul turneului, iar Ștefan Funkenhauser unul dintre cei mai buni jucători.
Grupa 2007 a lui Dorin Țuțuraș a încheiat pe locul 5, la fel și grupa 2004.
LPS Satu Mare a avut echipă la 2002, antrenată de Mihai Sabău. În grupe a avut două victorii cu Zalău (4-0) și Șimleu (2-0), o remiză cu FCM Baia Mare (2-2) și o înfrângere cu FC Bihor (1-2). În semifinale sătmărenii au trecut cu 3-1 de Viitorul Zalău, iar în finală au reîntâlnit FC Bihor. Meciul s-a terminat 0-0, iar bihorenii s-au impus la loviturile de departajare. Sătmăreanul Alex Cădar a fost declarat cel mai bun portar al turneului.
La grupa 2005, am avut CS Juniorul, echipă pregătită de Nelu Donca. În grupe, sătmărenii au câștigat cu Viitorul Cluj (3-1), cu Atletic Zalău (6-1) și au pierdut cu FC Bihor (7-0). În semifinale au fost învinși cu 1-0 de Viitorul Oradea, printr-un autogol. În finala mică Juniorul a câștigat prin golul marcat de Cristian Paul. La premii speciale, sătmăreanul David Pintea a fost declarat cel mai bun portar al turneului, iar Sofian Țânțaș – evidențiatul turneului.
Fii primul care comentează