Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Principala preocupare a ALDE este consolidarea guvernării

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Copreședintele ALDE, Daniel Constantin, a declarat vineri, la Oradea, că, din punctul de vedere al partenerilor de guvernare ai PSD, “mesajele sunt bune, clare, de continuare a guvernării”, chiar dacă situația actuală din rândurile social-democraților “nu este plăcută pentru o coaliție din guvernare”.

‘Principala noastră preocupare este consolidarea guvernării. ALDE are patru ministere pe care le conduce, unde încearcă să implementeze politicile prevăzute în programul de guvernare, dar și politicile ALDE pe care le-am promovat la nivel național. Pe de altă parte, sunt 14 secretari de stat care administrează domenii foarte importante. Cu alte cuvinte, avem un rol extrem de important în ceea ce înseamnă viața de zi cu zi a românilor. Dacă se trăiește bine în țară, este și meritul ALDE. Dacă sunt probleme, cred că avem și noi o parte din vină și trebuie să ne asumăm acest lucru. De aceea preocuparea noastră majoră este să ducem la bun sfârșit programul de guvernare pe care l-am asumat ca și USL în anul 2012’, a spus Constantin, într-o conferință de presă.
Potrivit Agerpres, el a afirmat, răspunzând unei întrebări, că situația actuală din PSD se resimte “rău” în rândul formațiunii politice pe o reprezintă, subliniind, totodată, că “nu este o situație plăcută pentru o coaliție la guvernare”.

El a menționat că, din punctul de vedere al ALDE și UNPR, partenerii de coaliție ai PSD, mesajele sunt foarte bune, clare, în sensul continuării guvernării.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns