Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PERFORMANȚA ELEVILOR

Profesorii nu ar trebui să evalueze temele pentru acasă, cu excepția referatelor sau proiectelor

Un proiect privind Statutul elevului prevede ca temele pentru acasă să nu fie evaluate de profesori, cu excepția referatelor sau proiectelor.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Documentul a fost depus, joi, 1 februarie, la registratura Ministerului Educației, conform unui comunicat al organizației Salvați Copiii.

 

Draftul a fost depus de un grup de reprezentanți ai copiilor, voluntari ai Organizației Salvați Copiii România, precum și reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Elevilor din București-Ilfov și Asociației Vâlcene a Elevilor.
În proiect apare că temele pot constitui un reper cu privire la înțelegerea conținutului și competențelor aferente disciplinei predate în vederea adaptării activităților didactice. Articolul 24 – „(1) La propunerea cadrului didactic, elevii pot consolida materia în mod suplimentar, prin realizarea unor teme, exerciții, referate sau proiecte.

 

Aceste activități nu pot avea loc la clasa pregătitoare. (2) Timpul dedicat acestor activități nu poate depăși cumulat o oră pe zi, în învățământul primar, și două ore pe zi, în învățământul gimnazial și liceal. (3) Activitățile prevăzute la alin. (1) nu pot fi evaluate de către cadrul didactic, însă pot constitui un reper cu privire la înțelegerea conținutului și competențelor aferente disciplinei predate în vederea adaptării activităților didactice. (4) Prin excepție de la alin. (3), referatele și proiectele pot fi evaluate de către cadrul didactic, dacă se comunică acest fapt la momentul stabilirii referatelor sau proiectelor”, se arată în proiect.

 

În actualul Statut al elevului nu există prevederi în legătură cu temele. În schimb, ordinul nr. 5893/28.11.2016 reglementează temele pentru acasă în învățământul primar. Iată ce prevede ordinul citat anterior: Art. 6 – „(1) Temele pentru acasă trebuie evaluate. Evaluarea temei pentru acasă se poate realiza: a) frontal; b) prin discutarea în clasă a părților la care elevii au întâmpinat dificultăți; c) printr-o testare a elevilor de aproximativ 10 minute numai din tema pentru acasă. (2) Notarea temei pentru acasă nu este obligatorie.”

 

CITEȘTE ȘI:

Lucrările de la Simularea Evaluării Naționale 2024 vor fi scanate de profesorii asistenți

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns