Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

INFLAȚIA ÎN ROMÂNIA

Prognoza inflației pentru sfârșitul anului, respectiv inflația medie pentru acest an

Potrivit prognozei de vară a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, Produsul Intern Brut pentru acest an este estimat la 1.591 miliarde de lei, iar pentru 2024 la 1.746,7 miliarde de lei.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

CNSP estimează o creştere a PIB-ului de 4,2% în 2024, de 5% în 2025 şi de 4,6% în 2026.
De asemenea, Comisia prognozează un deficit de cont curent de 8,1% din PIB în 2023 (minus -26,22 miliarde de lei) şi de 7,7% din PIB în 2024 (-27,03 miliarde de lei).
Indicele preţurilor de consum (IPC) la sfârşitul anului se va situa la 7,4% şi la 4,6% în 2024, în timp ce inflaţia medie anuală este estimată anul acesta la 10,4% şi anul viitor la 5,8%. Inflaţia medie anuală ar urma să scadă la 3,5% în 2025, la 2,9% în 2026 şi 2,6% în 2027.
Deficitul comercial ar urma să urce anul acesta la 35,38 miliarde euro, în 2024 la 38,1 miliarde euro şi în 2025 la 40,92 miliarde euro.
CNSP estimează şi o depreciere a monedei naţionale în raport cu euro. Astfel, media cursului de schimb lei/euro se va situa anul acesta la 4,94 lei, la 5 lei anul viitor, la 5,06 lei pentru un euro în 2025, 5,12 lei în 2026 şi 5,18 lei pentru un euro în 2027.
Pe de altă parte, rata şomajului BIM va coborî la 5,4% anul acesta, de la 5,6% în 2022, urmând ca în anul următor să ajungă la 4,9%.
Câştigul salarial mediu net lunar va urca în 2023 la 4.306 lei, iar în 2024 la 4.710 lei.
Banca Mondială a menţinut, recent, la 2,6% estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, în timp ce Fondul Monetar Internaţional a indicat un avans al PIB de 2,4%.
Comisia Europeană a îmbunătăţit în primăvară estimările privind creşterea PIB-ului României în acest an şi anul viitor, iar potrivit noilor prognoze economia ar urma să înregistreze o creştere de 3,2% în 2023 şi de 3,5% în 2024. În previziunile de iarnă, Comisia Europeană estima un avans al PIB-ului României de 2,5% în 2023 şi de 3% în 2024.

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns