Sâmbătă, 23 iulie la Satu Mare are loc pentru prima dată Ziua Diecezei Romano Catolice de Satu Mare. Pornind de la motto-ul “Comunitate sub un cer comun”, credincioşii din fiecare protopopiat al Diecezei, grupuri, organizaţii şi asociaţii catolice, comunităţi parohiale şi de diaconat vor fi prezente la acest eveniment.
Pentru această primă ediţie este prevăzut un program amplu de activităţi ce se vor desfăşura în Grădina Romei. După cum precizează organizatorii, de Ziua Diecezei Romano Catolice de Satu Mare, vor fi amenajate patruzeci de corturi de prezentare ale diferitelor parohii, ordine călugăreşti, comunităţi şi organizaţii catolice, birouri ale Episcopiei, va fi susţinută o conferinţă publică a actorului Eperjes Károly, un concert al formaţiei Eucharist şi va fi celebrată Sfânta Liturghie în aer liber. Intr-un cuvânt, va fi o zi a sărbătorii comuniunii, cu rugăciune, adorare euharistică şi Sfântă Liturghie, dar şi cu multă muzică şi distracţie, nelipsite fiind bucatele tradiţionale din bucătăria maghiară, română şi şvabă. De asemenea, sunt prevăzute activităţi pentru copiii de toate vârstele.
În centrul parcului va fi amenajată o scenă pe care vor evolua coruri bisericeşti, grupuri de fanfară, dar şi spectacolele destinate copiilor.
Sfânta Liturghie va fi celebrată de episcopul Eugen Schönberger. Totodată vor fi mai multe programe care vor ţine toată ziua. Printre ele se numără şi activitatea “Te ascult” care va da posibilitatea credincioşilor de a discuta cu un preot, un călugăr, fiind un bun prilej şi pentru spovedanie.
La eveniment sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi, enoriaşii Diecezei, dar şi reprezentanţi ai altor culte. Organizatorii speră că fiecare dintre cei prezent să aibă parte de un timp preţios alături de prieteni
Programul podiumului:
11.00: Cuvintele de salutare a episcopului Eugen Schönberger
11.15: Spectacolul grupurilor parohiale
12.00: Rugăciunea de prânz “Îngerul Domnului”
12.10: Conferinţă publică< Eperjes Károly, actor, despre credinţă
13.00: Întrebări legate de cele auzite
14.00: Prânz
14.00: Spectacolul grupurilor parohiale
16.00: Koncertul formaţiei Eucharist
18.00: Sfântă Liturghie
Alte programe în Grădina Romei:
11.00: Deschiderea corturilor de prezentare
12.00-15.00: Programe pentru copii
În biserica Sfântul Iosif:
11.00-17.00: Adoraţie Euharistică
Fii primul care comentează