Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Programul Casa Verde va avea 13.000 de beneficiari în acest an

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La sfârșitul anului 2008 era lansat programul Casa Verde de către Ministerul Mediului, un program care urmărea înlocuirea sistemelor clasice de încălzire a locuințelor cu sisteme care folosesc energia verde. Attila Korodi, ministrul Mediului, a prezentat stadiul în care se află acest program.

În sesiunea de depunere a dosarelor au fost depuse un număr total de 23.938 de dosare. Dintre acestea au fost analizate 14.162 de dosare, iar 9.776 sunt încă în curs de analiză. S-a decis să fie analizate urgent și aceste dosare, în ordinea sosirii lor la Administrația Fondului pentru Mediu, de la agențiile locale pentru protecția mediului.

Listele cu proiectele aprobate şi cu cele respinse vor fi afișate pe site-ul AFM, conform Ghidului de finanțare. Din dosarele analizate, 11.509 au fost acceptate și 2.653 respinse.
Astfel, pentru 5.674 de beneficiari, contractele au fost semnate în 2011 și 2012, iar în acest moment sunt în curs de plată. Dintre acestea, până în prezent au fost decontate un număr de 5.347 cereri în valoare totală de 32,2 milioane lei. Pentru restul de 5.835 de beneficiari, contractele se vor semna începând de săptămâna aceasta. Toți solicitanţii vor fi contactaţi de către autoritățile din teritoriu, în vederea contractării.

Practic, prin programul Casa Verde aflat în derulare, anul acesta se vor contracta finanțări pentru 13.000 de cetățeni.
Așa cum prevede regulamentul, contractul de finanțare nerambursabilă intră în vigoare la data semnării acestuia de către părțile contractante și este valabil până la finalizarea proiectului, dar nu mai târziu de 12 luni de la data semnării.

Din cauza intervalului mare de timp în care programul a stagnat, vor exista și anumite discrepanțe. În multe cazuri proiectul inițial nu va mai corespunde cu nevoile beneficiarilor, sau cu soluțiile tehnologice ale pieței.
Tuturor celor care doresc să modifice sau să redimensioneze proiectul le va fi oferită această posibilitate. Fiecare caz va fi tratat individual, astfel încât eficiența pentru fiecare sistem instalat să fie maximă.

Referitor la viitorul programului Casa Verde, dorința ministrului Mediului este ca acest program să continue. “După ce vom finaliza toate dosarele aflate în analiză, vom decide când anume vom putea lansa un nou apel de proiecte. Nu pot să vă spun încă dacă anul acesta, sau anul viitor. Acest lucru depinde de programarea finanțărilor aflate în curs, dar și de rata încasărilor la Fondul de Mediu”, a afirmat el.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns