Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Proteste la Vaslui împotriva explorării gazelor de şist

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Prntru 300 de persone au fost moblilizaţi 200 de jandarmi
Pentru 300 de persone au fost moblilizaţi 200 de jandarmi

Aproximativ 300 de persoane din Siliştea, judeţul Vaslui, protestează, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în perimetrul unde compania Chevron va amplasa prima sondă de explorare a gazelor de şist, iar în timpul manifestaţiei doi localnici au leşinat, având nevoie de îngrijiri medicale.

UPDATE ora 15: Numărul protestatarilor a crescut la 500. Oamenii s-au pus în faţa buldozerelor Chevron. Un bărbat a făctu infarct. Drumul spre Siliştea a fost blocat

Miercuri dimineaţă, în localitatea Siliştea au ajuns două utilaje ale societăţii care va amenaja pentru compania Chevron platforma pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de şist, scrie Mediafax.

Acest lucru a creat tensiune în rândul localnicilor, care au blocat accesul utilajelor în perimetrul respectiv, formând un scut în faţa forţelor de ordine.

La un moment dat, protestatarii au blocat o bandă de mers a drumului judeţean Vaslui-Gârceni, circulaţia desfăşurându-se pe un singur fir, alternativ, cu ajutorul jandarmilor care au creat un cordon pe mijlocul şoselei.

În zonă au fost trimişi peste 200 de jandarmi, inclusiv de la Gruparea Mobilă din Bacău, care încearcă să elibereze zona pentru ca societatea să poată să lucreze.

De asemenea, la faţa locului se aflau şi două ambulanţe, medicii fiind nevoiţi să intervină după ce unui bătrân de 76 de ani, care protestează de trei zile, i s-a făcut rău. Acesta a refuzat să fie transportat la spital.

Totodată, alt protestatar a leşinat în timp ce încerca să spargă cordonul de jandarmi. Acesta a căzut într-un şanţ cu apă şi a fost scos de doi jandarmi şi a primit îngrijiri medicale.

Protestatarii de la Siliştea au montat şi un cort improvizat în imediata vecinătate a parcelei deţinute de Chevron, sub care au dormit pe timpul nopţii o parte dintre manifestanţi.
Reprezentanţii companiei Chevron şi-au retras încă din prima zi de proteste specialiştii de pe suprafaţa de teren deţinută la Siliştea, fără ca aceştia să mai revină în zonă.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

3 comentarii

  1. daca numai 500 de persoane au fost acolo ,voi ceilalti romani unde a-ti fost ? i-ati lasat singuri ? nu se poate ,fiti mai uniti si mai hotarati. numai asa romania va deveni ceea ce vrem . nu va mai lasati pacaliti .ne-au pacalit 23 de ani . stella – it.

Lasă un răspuns