Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Protestul organizat de FSLI la Iaşi s-a încheiat fără incidente

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Aproximativ 1.000 de profesori au organizat un marş de protest, miercuri, la Iaşi şi au staţionat peste 30 minute în faţa Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi, locul unde s-a desfăşurat şedinţa de Guvern, solicitând demisia Executivului, transmite corespondentul NewsIn. Profesorii au organizat un marş cu punct de plecare din faţa stadionului “Emil Alexandrescu”, la aproape un kilometru de universitatea ieşeană. După ora 16.00, aceştia au ajuns în faţa universităţii, unde au început să strige lozinci împotriva Guvernului şi i-au cerut premierului Emil Boc să discute cu ei. Unul din cele două sensuri de mers ale bulevardului Copou a fost închis circulaţiei pe toată durata protestului, doar mijloacele de transport fiind lăsate să treacă. Câţiva protestatari au încercat să blocheze circulaţia tramvaielor, dar au renunţat după intervenţia jandarmilor.

“Nu avem aşteptări majore de la acest protest, pentru că suntem obişnuiţi cu un dialog al surzilor între noi şi reprezentanţii Guvernului. Semnalul de alarmă pe care l-am dat astăzi sper că a fost cât se poate de serios pentru guvernanţii României. Dacă cei care ne conduc doresc să facă în continuare un dialog al surzilor, noi o să-i deranjăm oriunde se vor deplasa în ţară. O să mai pichetăm încă o dată Guvernul, dacă este nevoie şi în mai multe judeţe vom avea acţiuni de protest”, a declarat secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Marian Pop.

Potrivit acestuia, ultimele acte emise de Guvern şi de către Ministerul Educaţiei, legate de sistemul educaţional, nu au în spate nicio fundamentare.

“Ei au doar vise discutate de nişte comisii para-prezidenţiale fără să existe o ancorare în realitatea şcolii româneşti”, a mai susţinut secretarul general al FSLI.

Vizita Guvernului la Iaşi a fost marcată de alte două proteste, desfăşurate în prima parte a zilei. Încă de la primele ore ale dimineţii, zeci de reprezentanţi ai şapte organizaţii non-guvernamentale au organizat un miting în faţa Prefecturii şi au cerut deblocarea fondurilor structurale.

Ulterior, câteva sute de profesori, afiliaţi la Federaţia “Spiru Haret”, alături de sindicalişti de la Sanitas Iaşi şi Sindicatul “Energetica” au protestat timp de două ore, în faţa Prefecturii, faţă de unele măsuri adoptate de Guvern care vor duce la diminuarea veniturilor şi la disponibilizări. O delegaţie a sindicaliştilor a purtat discuţii timp de o oră cu premierul Emil Boc şi alţi miniştri ai Guvernului, reuniune în cadrul căreia s-a stabilit ca cele două părţi să înceapă o serie de întâlniri, prima dintre acestea fiind programtă săptămâna viitoare.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns