Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Putin, prima vizită la Londra după şapte ani

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze joi prima sa vizită în Marea Britanie după şapte ani, o vizită neoficială, în cursul căreia acest deţinător al unei centuri negre va urmări competiţia de judo din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra.

Putin este un fost campion la judo din Sankt Petersburg şi a realizat un viceoclip de promovare a acestui sport, relatează BBC News Online, citat de Mediafax.

Preşedintele rus urmează, totuşi, să se întâlnească cu premierul britanic David Cameron pe Downing Street, pentru a discuta pe tema conflictului armat din Siria. Purtătorul său de cuvânt a declarat că el va apăra poziţia “bine argumentată, consistentă şi absolut clară” a Moscovei.

Aceasta este prima vizită după nouă ani pe care Putin urmează să o efectueze la Londra, ultima sa vizită de stat având loc în iunie 2003. El a fost ultima dată în Marea Britanie la summitul G8 de la Gleneagles, în iulie 2005.

Preşedintele rus vine în Marea Britanie într-o perioadă politică intensă în ţara sa. Deşi a devenit preşedinte după alegerile din martie, el este vizat de cele mai ample proteste organizate la Moscova din anii ’90, în contextul în care opoziţia îl acuză de fraudarea scrutinului. Din martie, opoziţia face obiectul unei reprimări.

Discuţiile politice cu Cameron au loc la două săptămâni după ce Rusia şi China au opus un vot de veto ultimei încercări ONU de a pune capăt conflictului armat din Siria şi în timp ce forţele guvernamentale siriene luptă să recâştige controlul asupra celui de al doilea cel mai important oraş sirian, Alep. Încercări repetat ONU de a adopta o rezoluţie cu privire la situaţia din Siria au eşuat, în urma susţinerii preşedintelui Bashar al-Assad de către Moscovva.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns