Image 1
Image 2

ALIANȚĂ ÎNTRE PARTIDE

Rareș Bogdan îl laudă pe Nicolae Ciucă și îl atacă pe Marcel Ciolacu

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a spus sâmbătă, la Prima TV, că Nicolae Ciucă este în acest moment candidatul partidului la alegerile prezidenţiale.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În cadrul unui interviu mai lung, europarlamentarul liberal l-a lăudat pe Nicolae Ciucă și l-a atacat pe Marcel Ciolacu, președintele PSD.
Rareş Bogdan respinge ideea unei candidaturi comune cu PSD pentru Cotroceni şi militează ca liberalii să meargă într-o alianţă de dreapta alături de USR.

„Partidul are azi un candidat la prezidenţiale. E Nicolae Ciucă. E foarte bun Nicolae Ciucă. A evoluat enorm în ultimele luni. Am fost în diverse locuri cu Nicolae Ciucă, şi-n ţară, şi-n diaspora. E uman. Omul ăsta e uman şi e sincer. Ce ştie face şi răspunde, ce nu ştie, spune: „Domnule, lăsaţi-mă să mă informez”. Nu e atotştiutor, nu e arogant, nu e corupt. E un om de bun simţ”, l-a descris Rareş Bogdan pe liderul PNL Nicolae Ciucă, potrivit News.ro.

Rareş Bogdan respinge varianta unei candidaturi comune PSD-PNL la alegerile prezidenţiale. „Vreţi să ne omorâţi? Dacă PNL consideră că trebuie să meargă pe o listă comună cu cineva, ok. Eu, personal, consider că ar fi mult mai firesc ca PNL să meargă într-o alianţă de dreapta. Părerea mea! USR nu poate juca cu PSD, PSD nu poate juca cu USR.
Spre deosebire de celelalte forţe politice, PNL este singurul care poate construi alianţe şi pe stânga, şi pe dreapta. În schimb, excludem orice alianţă cu partide extremiste, partide anti-semite, pro-ruse, pro-chineze, anti-UE, cum sunt AUR sau SOS Şoşoacă”, a concluzionat Rareş Bogdan.

Prim-vicepreşedintele PNL a spus tot în cadrul aceleași emisiuni, că preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, se află de trei, patru luni în campanie pentru alegerile prezidenţiale, dar a precizat că dacă „începi prea repede să alergi s-ar putea ca finişul să nu îţi aparţină”.

Rareș Bogdan: Ciolacu e în campanie de 3-4 luni

Rareş Bogdan a fost întrebat sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă premierul Marcel Ciolacu este deja în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, având în vedere şi vizitele făcute în această săptămână în Israel şi în Ucraina. „E de vreo trei, patru luni în campanie prezidenţială”, a răspuns Rareş Bogdan.

Întrebat dacă îl va vota pe Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns< „Nu îl votez. Votez candidatul PNL”. Rareş Bogdan a explicat apoi că Marcel Ciolacu nu are siguranţa câştigării alegerilor pentru că a început atât de repede campania electorală.

„Marcel Ciolacu este de vreo trei, patru luni în campanie prezidenţială, dar din experienţa mea ca fost jurnalist şi din experienţa mea ca actual lider PNL, dar observator al vieţii politice, vă pot spune că dacă începi prea repede să alergi, s-ar putea ca finişul să nu-ţi aparţină. Eu am văzut un lucru. Atunci când noi l-am lansat pe Klaus Iohannis, l-am lansat undeva la început de iulie. (…) L-am lansat pe domnul Klaus Iohannis, care a câştigat alegerile în noiembrie. Deci din iulie în noiembrie sunt vreo patru luni. Faptul că domnul Ciolacu a început atât de repede campania electorală nu îi dă neapărat siguranţa câştigării alegerilor, mai ales că, dacă ne uităm în turul doi, dacă ajunge cu un candidat al dreptei, orice candidat al stângii pierde”, a afirmat Rareş Bogdan.