Asculta acest articolS-ar crede că războiul sau nu războiul, mai bine spus marea dispută dintre taberele politice, s-ar afla la capăt. Este structurat un nou guvern, al patrulea din acest an şi ar trebui să se întrezărească luminiţa rozalie de la capătul tunelului. Acest ultim guvern, aflat acum în construcţie, desigur, într-o fază preliminară când i se croieşte fundaţia, când pe schele robotesc muncitorii şi când macaralele ridică ziduri de beton, ar trebui să risipească orice urmă de tensiune.
Războiul s-a încheiat, iar după încetarea acestuia urmează o pace care înseninează, când energiile se dezlănţuie şi se pun temeliile unei noi civilizaţii. Este un moment de multă vreme aşteptat. La începutul unui război se aud voci care cer sânge şi victorie, dar, de cele mai multe ori, după ce morţii presară câmpul de luptă, toată lumea este cu gândul la încetarea ostilităţilor şi încheierea păcii. După un an frământat e foarte posibil ca taberele lingându-şi rănile să alunge ideea unei noi conflagraţii.
Dar din nefericire, încheierea unei păci, a unor tratate, crează noi nuclee de tensiune. Unii mai victorioşi decât alţi victorioşi apucă prada cu ambele mâini, ceilalţi victorioşi şi ei dar mai puţin victorioşi decât primii, au parte de mai puţine foloase.
În tabăra politică victorioasă se întrezăresc centre de putere. Unele sunt vizibile cu ochiul liber, altele doar intuite. Unele au fost presupuse de dinainte de parafarea actelor, altele ies la iveală abia acum. Dar cert este că ele sunt active, se mişcă precum bucăţile unui iceberg în descompunere, se aud trosnetele rupturilor şi ale frecării bucăţilor înainte de căderea lor în mare.
Parlamentul român a depăşit de departe Congresul american, maşinăria redistribuirilor a urcat într-o sală neîncăpătoare noi parlamentari dintre care unii nu au visat vreodată să aibă un salariu bun şi o maşină la scară numai votând după indicaţiile liderilor.
Guvernul este la rândul lui umflat, gata să pleznească şi ar fi bine ca guvernanţii să se gândească la un aparat care să indice, ca la cauciucuri, depăşirea presiunii interne.
Marele război s-a terminat, dar luptele continuă pentru fiecare metru pătrat din teritoriul cucerit. Ministerele vechi sau ministerele nou create sunt redute luate cu asalt ca la Plevna. Nu curge sânge, dar victime vor fi. Frustrările vor naşte o vendetă cu manifestări de durată. Miron Mitrea este imaginea vie a acestui tip de vendetă, după pierderea poziţiei de vicepreşedinte al Senatului. După spusele lui, el şi-a înfipt colţii în beregata lui Mircea Geoană şi nu i-a desprins decât după ce acesta şi-a pierdut funcţia.
La fel se va întâmpla şi acum, după numirea noilor miniştri. Unii sunt împinşi din spate de liderii partidelor lor, alţii sunt victime ale exerciţiului de putere comis de aceşti lideri. Aceleaşi frustrări le vor încerca şi liderii. Nici Ponta şi nici Antonescu, nici chiar Voiculescu nu sunt scutiţi de cele mai mari dezamăgiri.
Deşi guvernul este astfel conceput ca să încapă toată lumea bună din tabăra învingătoare, vor fi şi persoane rămase pe dinafară sau premiate doar cu un post de secretar de stat, umilitor, cu mult sub contribuţia sa la victoria în alegeri.
Dar, în sfârşit, după ce acest guvern va fi validat de Parlament, el va beneficia de o perioadă de graţie în care va fi tratat cu îngăduinţă ca adolescentul abia intrat în rândurile bărbaţilor.
