Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Relu Fenechiu: Demersul USL de demitere a preşedintelui nu este o încercare de restauraţie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Demersul USL de demitere a preşedintelui nu este o încercare de restauraţie, ci o încercare de intrare în normalitate, după opt ani în care Traian Băsescu nu a făcut decât să întreţină conflicte, a declarat, sâmbătă, vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu, într-o conferinţă de presă.

“Domnul Traian Băsescu utilizează subiectul restauraţiei şi, de fapt, el nu urmăreşte decât să agite spiritele în fiecare zi”, a spus Fenechiu.

Cât priveşte soluţiile de redresare a României la care s-a referit Traian Băsescu, Relu Fenechiu a spus că preşedintele suspendat a avut opt ani la dispoziţie să propună şi să pună în aplicare “soluţii magice”.

“Nu am văzut nimic. Acum, dumnealui nu face decât să se cramponeze de putere şi pentru aceasta noi îi cerem foarte clar să oprească armata de dezinformatori care încearcă decredibilizarea României în exterior. Îi cerem de urgenţă lui Traian Băsescu să oprească aparatul de dezinformare pe care l-a pornit, la nivelul Europei, împotriva românilor şi României”, a spus Fenechiu.

În context, coordonatorul campaniei USL pentru referendumul din 29 iulie a afirmat că s-a încercat inocularea ideii că actuala conducere nu mai este un interlocutor pentru partenerii occidentali.

“Prin estimările dumnealui, preşedintele suspendat a arătat că el este principalul instigator al acestei campanii de denigrare a României la nivel european”, a adăugat Fenechiu.

Cât priveşte butonul 3 la care s-a referit Traian Băsescu cu o zi în urmă, Relu Fenechiu se întreabă cum se face că preşedintele suspendat nu a fost anunţat de acest buton atunci când “furau domnul Blejnar, domnul Apostu, doamna Anastase sau a încurcat butoanele”.

Potrivit vicepreşedintelui PNL, Traian Băsescu ştie să dea lecţii, dar, în cei opt ani de mandat, nu a fost văzut să folosească “butonul 3” în favoarea românilor.

“Mi-e teamă că l-a folosit în favoarea lui şi a clicii dumnealui portocalii”, a susţinut Fenechiu.

Coordonatorul campaniei USL s-a referit şi la declaraţia preşedintelui interimar Crin Antonescu potrivit căreia se va retrage din politică dacă Traian Băsescu revine la Cotroceni.

În opinia lui Fenechiu, declaraţia lui Antonescu este una bărbătească şi fără steluţe.

“Domnul Traian Băsescu încearcă să se agaţe de orice chichiţă. Întrebarea mea este dacă la vot 8 milioane de români vor spune că Traian Băsescu să plece acasă şi o sută de mii că vor să rămână ce face domnul Băsescu: rămâne sau pleacă? Vreau să ne spună tuturor că pleacă”, a precizat Relu Fenechiu. AGERPRES

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns