Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Renate Weber nu crede că UNPR va mai susţine PSD la o moţiune de cenzură

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Europarlamentarul ALDE Renate Weber s-a arătat sceptică, sâmbătă seara, că premierul Victor Ponta îşi va duce până la capăt mandatul la Palatul Victoria.

Invitată, sâmbătă, la Antena 3, Renate Weber a fost întrebată cum vede evoluţiile pe scena politică românească, în contextul situaţiei premierului, dar şi a relaţiei tensionate între cele două Palate.

“Mai devreme sau mai târziu, cred că vom asista fie la o demisie din fruntea guvernului a d-lui Ponta…”, a afirmat europarlamentarul ALDE, citat de dcnews.

“Ce înseamnă mai devreme sau mai târziu”, a întrebat realizatoarea emisiunii.

“În toamnă, mă refer la următoarele câteva luni, nu la intrarea în anul electoral 2016.

Dacă asta nu se va întâmpla, cred că va exista o moţiune de cenzură. Eu personal, bănui că, la acea dată, o să existe o majoritate, pentru că şi unii de la PSD vor migra, dar, mai ales, există un partid UNPR, care a zis tot timpul că îl sprijină pe Ponta, deci nu sprijină neapărat PSD-ul şi Guvernul. Un partid creat peste noapte, ştim foarte bine cum, ca să sprijine atunci majoritatea lui Traian Băsescu, un partid care niciodată nu s-a legitimat prin alegeri în mod individual, ci tot timpul care face jocuri de genul ăsta şi cumpără. Deci, nu m-aş baza sub nicio formă pe susţinerea aceasta”, a adăugat Renate Weber.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Dezbateri aprinse în Parlamentul European pe tema statului de drept în România

Astăzi, în Parlamentul European a avut loc o dezbatere referitoare la respectarea statului de drept în România. Premierul Viorica Dăncilă a participat la sesiune plenară care a avut loc la Strasbourg, unde prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a subliniat din nou faptul că CE va lua măsuri împotriva României dacă acestea sunt necesare.