Asculta acest articolAnul care abia începe nu arată semne bune. La măsurile de austeritate anunţate de guvernanţi, sindicatele caută deja antidotul. Nu ştim dacă vom asista la mişcări de stradă violente, comparabile cu cele din anii ‘90. Sunt acum alte vremuri, pasiunile au slăbit în intensitate. Formele de luptă sindicală de acum nu sunt confruntări ce lasă în urmă persoane însângerate sau victime ca la mineriade.
Dar cert este că, aşa salubre cum vor fi, cu o notă paşnică în desfăşurarea lor, ele vor exista. Îngheţarea salariilor, disponibilizarea unui mare număr de bugetari vor semăna nemulţumiri şi discordie. Totul depinde de numărul celor nemulţumiţi, de formele ce se vor găsi pentru disponibilizarea acestora, de impactul mare sau mic asupra lor şi a familiilor acestora.
În ajunul Anului Nou s-au luat deja măsuri nepotrivite cu standardele de viaţă ale pensionarilor. În anul acesta se vor lua măsuri relativ aspre în învăţământ. Acestea au în vedere învăţământul preuniversitar.
Se vorbeşte mult de reformarea statului, în acest concept fiind inclusă şi reformarea învăţământului. Renunţarea la suplinitori nu înseamnă însă în niciun caz o reformă, nici reformă profundă, nici una oarecare.
Suplinitori au existat şi vor exista întotdeauna în învăţământ. Ei acoperă posturile unde nu există profesori titulari. Dispariţia lor din învăţământ nu înseamnă neapărat o creştere a calităţii acestuia, şi deci nu înseamnă că procesul de educaţie va atinge cote înalte. Disponibilizarea va reduce cheltuielile cu salarizarea, dar în mod cert vor lăsa descoperite o serie de catedre ce nu pot fi acoperite în viitor cu profesori titulari.
O mare problemă este învăţământul din mediul rural şi din unele şcoli din cel urban. Profesorii suplinitori, calificaţi sau nu, asigură predarea unor obiecte de învăţământ conform manualelor şi programei şcolare, în şcoli mai depărtate de centru, în şcoli de cartier sau în şcoli cu o bună tradiţie, dar unde lipseşte titularul. Renunţarea la aceşti suplinitori s-ar putea să însemne comasarea unor ore, clase sau chiar desfiinţarea unor unităţi de învăţământ.
Abia când se va începe recalcularea orelor, a catedrelor, cei autorizaţi să o facă vor avea în faţa ochilor aspectelor reale ale dezastrului. Soluţii de avarie nu s-ar putea spune că se vor găsi uşor. După cum un vas cu fisuri mari, care ia apă, nu mai poate fi salvat de la scufundare, aşa se va întâmpla şi în sistemul de învăţământ.
Nu ştim nici dacă în viitor, într-un învăţământ reformat, vor dispărea suplinitorii. Ei sunt necesari pentru că niciodată şcolile nu vor fi aglomerate de profesori, licenţiaţi ai facultăţilor noastre. Munca unui profesor, prost plătită, nu va fi marea tentaţie a unui tânăr. Profesorii cu vocaţie se vor împuţina an de an, vor opta pentru munca la catedră doar cei ce nu găsesc un plasament în alt domeniu de activitate.
Este o naivitate să crezi că reforma în învăţământ ar putea să înceapă cu lichidarea suplinitorilor. Aceasta este o măsură doar contabilă, ce ar putea fi luată de orice economist ageamiu, dar cu efecte dezastruoase, imediate, asupra învăţământului.
Fii primul care comentează