Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Rezultate bune în campania de prevenire a absenteismului şi abandonului la Şcoala Gimnazială Odoreu

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

OdoreuLa Şcoala Gimnazială Odoreu se continuă activităţile din cadrul campaniei de prevenire a absenteismului şi abandonului, intitulată ,,Hai la şcoală”, campanie susţinută UNICEF şi Institutul de Ştiinţe al Educaţiei.


În această săptămână a avut loc activitatea cu titlul ,,Să facem o echipă”, la care au participat părinţi ai copiilor din grupul ţintă, Livia Sarca, directoarea şcolii, facilitatorul judeţean Sînziana Cristea şi consilierul şcolar Ana Micleanu. În proiectarea activităţii s-a utilizat ghidul ,,Părinţii în şcoala mea”, unde se găsesc exemple de bună practică în munca cu părinţii din medii defavorizate, idei de activităţi şi instrumente de lucru.

 

Implicarea părinţilor
Activitatea a urmărit să facă părinţii să înţeleagă că atunci când se implică în educaţia copiilor alături de şcoală, copiii fac faţă mai bine cerinţelor: au o frecvenţă regulată la şcoală, abilităţi sociale mai bune, adaptare mai bună la mediul şcolii, un sentiment mai accentuat al competenţei personale şi eficienţei în învăţare, implicare mai mare în activităţi şcolare.
S-au prezenta rezultate concrete ale copiilor şi imagini din activităţile în care au fost implicaţi. Părinţii au fost invitaţi să comunice aşteptările pe care le au de la şcoală şi s-au identificat soluţii concrete pentru rezolvarea diferitelor probleme pe care le-au ridicat.

Despre noul regulament şcolar
De asemenea li s-au comunicat părinţilor prevederile noului Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. S-a insistat pe drepturi şi obligaţiile care le revin ca urmarea a intrării în vigoarea a acestuia. Părinţii au adresat întrebări referitoare la regulament.
Rezultatele de la sfârşitul acestui semestrului ale celor 38 de elevi din grupul ţintă arată că se îmbunătăţeşte prezenţa la şcoală, creşte performanţa lor şcolară, se îmbunătăţeşte sprijinul din partea comunităţii de care şcoala are nevoie.
Informaţiile ne-au fost comunicate de profesoara consilier Ana Micleanu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns