Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

România, depășită doar de Ungaria și Malta la creșterea prețurilor în Uniunea Europeană

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

România a avut, în iunie, al treilea ritm de creștere anuală a prețurilor producției industriale din UE, de 1,3%, în timp ce la nivelul blocului comunitar prețurile s-au redus cu 6,7%, potrivit datelor publicate, marți, de Eurostat. Pe primele două locuri în UE s-au clasat Malta și Ungaria, unde prețurile producției industriale au urcat în luna iunie cu 21,2%, respectiv 1,2% față de luna similară din 2008, mai arată datele biroului de statistică.
Cele mai semnificative scăderi ale prețurilor la producător au fost înregistrate în Olanda, de 13,2% față de luna similară din 2008, Danemarca, de 11,2%, și Belgia, de 9,4%. În iunie, prețurile producției industriale s-au micșorat în zona euro cu 6,6% față de iunie 2008. Prețurile din sectorul energetic s-au redus în a șasea lună din 2009 cu 15,9% în UE și cu 15% în zona euro față de luna similară a anului trecut. În iunie s-au ieftinit și produsele intermediare, cu 5,4% în UE și cu 6,4% în zona euro și bunurile de uz curent cu 1,7%, respectiv 2,9%. Prețurile bunurilor de folosință îndelungată au crescut cu 1,9% în UE și cu 1,5% în zona euro, iar cele ale bunurilor de capital cu 0,8% în statele membre și cu 0,3% în zona euro. Față de mai, prețurile la producător au avansat în iunie în România cu 0,5%, în timp ce UE a avut o creștere de 0,2%, iar zona euro 0,3%.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns