Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

România devine un potențial nou star al regiunii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

România a avut o performanță impresionantă în anul 2013 și devine un potențial nou star al regiunii, a declarat managerul Fondului Proprietatea /FP/, Greg Konieczny, într-un interviu acordat vineri postului american de televiziune CNBC.

“România a avut o performanță impresionantă în acest an, iar noi, la Franklin Templeton (compania americană de investiții care administrează FP — n.r.), avem o prezență semnificativă acolo, administrând cel mai mare fond de tip închis din lume în privința activelor. După ani foarte dificili, în 2009 — 2010, țara a încheiat un angajament cu FMI, a îndeplinit cerințele din acest acord, iar acum devine un potențial nou star al regiunii. Creșterea PIB-ului în trimestrul trei a fost cea mai puternică din UE și credem că urmează lucruri mai bune, determinate în special de reformele structurale care au loc chiar acum’, a spus Konieczny.

În opinia managerului FP, piața de capital din România este subdezvoltată, dar are un potențial de creștere foarte puternic.
“Noi suntem foarte convinși că țara și piața de capital au potențialul să repete succesul bursei și al pieței de capital din Polonia. Această ofertă publică inițială (IPO) a Romgaz, cu GDR-uri listate la Londra, este cu adevărat un catalizator și ar trebui să atragă mai mulți investitori. Deja o face, observăm acest lucru în piață. Apoi, există, de asemenea, o listă robustă de IPO-uri (oferte publice inițiale — n. r.) programate pentru anul viitor’, a afirmat Koniecnzy.

Întrebat de jurnaliștii CNBC despre Ungaria, managerul de fond de la FP a spus că Ungaria a fost mulți ani una dintre piețele preferate din regiune, însă, în ultimii ani, situația s-a schimbat complet.
“Uitându-ne la ce s-a întâmplat cu piața de capital și cu economia, categoric, politicile guvernului au fost complet imprevizibile și, foarte des, foarte surprinzătoare, în special pentru investitorii în acțiuni. Acestea au limitat apetitul, iar dacă ne uităm la dezvoltarea Bursei din Budapesta, nu au mai avut loc IPO-uri de mulți ani și nu se anunță nimic în viitorul apropiat. Așadar, această piață, din punctul nostru de vedere, nu este foarte atractivă, deoarece sunt foarte puține oportunități și politicile guvernamentale sunt imprevizibile, mai ales în ceea ce privește taxarea’, a mai spus Konieczny, în interviul acordat CNBC.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns