Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

România s-a calificat cu patru echipe în turul 3 preliminar din Conference League

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cele patru reprezentante ale fotbalului din România au reușit să se califice în turul 3 preliminar din Conference League. Este pentru prima dată din sezonul 2017-18 când avem patru formații în această fază a întrecerilor continentale.

Dar nu trebuie să ne vedem pe cai mari. Pentru că, la nivel de echipe de club, este vorba de un fel de Ligă a 3-a a fotbalului din Europa. Dar noi nici nu am ajuns acolo pentru că mai avem de jucat un tur preliminary și apoi un play-off.
Cu alte cuvinte, echipele din România sunt prezente la un fel de baraj de promovare în Divizia C europeană. Dar, dincolo de aceste considerente merită să consemnăm calificarea în corpore ale celor patru echipe românești. Este, totuși, un pas înainte. Dar nu atât de mare cum își închipuie Gigi Becali, cel care, odată cu calificarea FCSB-lui (chinuită, nu altfel) zice că își va vinde unii jucători cu 50 de milioane de euro?! Dar ce este sigur, echipa lui Gigi Becali, dar și celelalte echipe calificate în turul trei preliminar, vor încasa din partea UEFA 550.000 de euro pentru calificarea în turul III din Conference League.

Rezultatele înregistrate

FCSB – Sbutarlo Tbilisi 4-2 (în tur 0-1)
Universitatea Craiova – Vllaznia Shkoder 3-0 (în tur 1-1)
Olimpia Lublijana – Sepsi Sf.Gheorge 2-0 (în tur 1-1)
Echipa din Sf. Gheorghe s-a calificat după executarea loviturilor de departajare
CFR Cluj – Inter d’Escaldes 3-0 (1-1 în tur)
Odată depășită această fază, s-au stabilit și jocurile din turul 3 preliminar.
CFR Cluj – Șahtior Soligorsk
Șahtior Soligorsk, campioana Belarusului. Prima manșă va avea loc pe 4 august, în Turcia, la Adapazan, cu porțile închise.
Formațiile din Belarus sunt obligate să joace în afara țării și fără spectatori de către UEFA, din cauza implicării în războiul declanșat de Rusia în Ucraina.
FCSB – Dunajska Streda (Serbia)
Dunajska Streda a trecut în turul I de Cliftonville (Irlanda de Nord), 2-1 și 3-0, și de Vikingur (Feroe), 2-0 și 2-0.
Universitatea Craiova – Zorya Luhansk
Zorya Luhansk este o echipă care a ocuoat locul 4 în ultimul sezon din Ucraina. Datorită punctajului superior avut de Ucraina, Zorya Luhansk a fost calificată direct în turul 3 preliminar.
Sepsi Sf. Gheorghe – Djugardens
Djugardens a ocupat locul 3 în ultimul sezon din Suedia. A trecut în turul 2 preliminar de Rijeka (Croația), 2-1 și 2-0.
Jocurile sunt programate pe 4 și 11 august. Televizările vor fi stabilite în zilele premergătoare meciurilor.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. Cred ca aventura lui Sepsi OSK in aceasta competitie se va incheia dupa dubla cu Djugardens. Meciul egal cu Petrolul Ploiesti facuta de Sepsi nu-mi da nici o speranta de calificare cu Djugardens . Si calificarea cu Olimpia a fost una norocoasa dupa un meci foarte slab aratat in returul de la Lublijana.

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Trei meciuri sâmbătă

Asculta acest articol Sâmbătă s-au jucat trei meciuri în fotbalul județean, două în Liga a IV-a “Elite” și unul în