Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Samfest Jazz îşi reia povestea de succes la finalul săptămânii viitoare

Programul festivalului Samfest Jazz 2017
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Programul festivalului Samfest Jazz 2017
Programul festivalului Samfest Jazz 2017

La cinci ani de la ultima sa ediţie, festivalul internaţional Samfest Jazz renaşte în 2017 cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Satu Mare, în organizarea Centrului Cultural “G.M. Zamfirescu”. Vor fi patru zile de muzică bună, la finalul săptămânii viitoare, în parcul din faţa Turnului Pompierilor.

În cele opt ediţii organizate în perioada 2005-2012, festivalul îşi clădise o frumoasă reputaţie la nivel naţional şi european, atrăgând spectatori din alte judeţe şi chiar din ţările din jur, prin prestigiul muzicienilor invitaţi şi organizarea bună asigurată de sătmăreni. Lipsa susţinerii în perioada 2013-2016 a dus la oprirea festivalului, dar iată că în 2017 Samfest Jazz este gata să revină, urmând să se desfăşoare în perioada 22-25 iunie.

Prima ediţie a avut loc în 2005, la Teatrul de Vară, cu Johnny Răducanu, Harry Tavitian şi Cserey Csaba. Ediţia 2006 a fost una de pomină, mai ales prin seara în care au evoluat Garbis Dedeian, Anca Parghel şi Orient Express, dar şi prin prezenţa unor nume ca Mircea Tiberian sau Istvan Gyarfas. În 2007, la Casa de Cultură, au cântat printre alţii celebrul Al di Meola cu Midsummer Night Quartet şi Pawel Smorag Band. În 2008, în Piaţa 25 Octombrie, ne-au onorat cu prezenţa Billy Cobham Band şi Trilok Gurtu & Own World Music Group. Vedeta ediţiei 2009 a fost Larry Coryell Trio.

Din 2010 Samfest Jazz s-a mutat în Sala Filarmonicii. În acel an au cântat Tomasz Stanko, Lars Danielsson, Mike Godoroja & Blue Spirit, Special Providence ş.a. În anul următor au putut fi ascultaţi Nadia Trohin, Leszek Mozdzer, Erik Truffaz şi un recital de neuitat Harry Tavitian & Ion Baciu jr., iar în 2012 Jazzapella, Meadow, Portico Quartet şi Adam Baldych Quintet.

Programul din 2017

Ziua 0 a festivalului va fi joi, 22 iunie, când scena de la Turnul Pompierilor va găzdui concertul Filarmonicii “Dinu Lipatti”, în program fiind incluse şi prelucrări jazz. Programul continuă astfel:

Vineri, 23 iunie: Adam Baldych & Helge Lien Trio, Barabas Lorinc Quartet, Essential Notes;
Sâmbătă, 24 iunie: Trygve Siem & Frode Haltli, Irina Sârbu Band, Trompetre;
Duminică, 25 iunie: Kekko Fornarelli Trio, Philip Catherine Trio.

În cele trei seri de jazz programul începe la ora 19 şi este prezentat de Florian Lungu. În caz de vreme nefavorabilă concertele se mută în Sala Filarmonicii. Intrarea este liberă.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns