Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Sătmărencele Simona Pop și Amalia Tătaran s-au înfruntat în finala Cupei României

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Prima a cucerit trofeul alături de echipa CSA Steaua la spadă

scrimaZiua a doua a Cupei României la spadă de la Constanța a programat joi proba pe echipe la feminin și o primă parte de la proba de spadă masculin individual.

După ce a cucerit titlul la individual, sătmăreanca Simona Pop și-a trecut în palmares Cupa României și pe echipe, alături de colegele de la Steaua. La start s-au prezentat cinci formații: Steaua 1, Steaua 2, Dinamo, CSU Craiova și CSM Oradea. S-a tras în sistem eliminatoriu. După un tur liber, în semifinale Steaua 1 a dispus de Steaua 2 cu 45-22. În finală Simona Pop s-a întâlnit cu sătmăreanca Amalia Tătăran (Dinamo) pe care a reușit să o învingă alături de Ana Maria Brânză, Simona Gherman și Anca Măroiu cu scorul de 45-33. Pe locul trei s-a clasat CSU Craiova după ce a câștigat cu Steaua 2, scor 45-38.

Joi, după concursul feminin, au intrat în acțiune băieții de la spadă în proba individuală. S-au tras grupele preliminare și un tur de eliminare directă, urmând ca vineri să se tragă restul tabloului de eliminare directă, până la locul 1. S-au înscris în concurs 46 de sportivi de la mai multe cluburi din țară, printre care și cinci sătmăreni antrenați de Francisc Csiszar. Este vorba de Adam Macska de la CS Satu Mare, respectiv Adrian Pop, Andrei Timoce, Bertalan Arkosi și Adrian Szilagyi de la CSM Satu Mare. Vom reveni cu rezultatele finale.

Altfel, lotul reprezentativ al Armatei României, format din 23 de sportivi militari, participă în perioada 2-11 octombrie, în localitatea Mungyeong (Coreea de Sud), la cea de-a șasea ediţie a Jocurilor Mondiale Militare. Competiţia reuneşte peste 8.700 de participanţi din 110 ţări, care se vor întrece în 24 discipline sportive. Printre cei 23 de sportivi militari se vor număra și șase scrimere. Una dintre ele este Simona Pop. Românii au ca obiectiv clasarea între primele 10 naţiuni în cadrul probelor de scrimă, atletism, tir și judo. Spada va intra în competiție marți, 6 octombrie, la individual și vineri, 9 octombrie, pe echipe.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns