Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Scandal între senatorii PNL și PSD în Comisia Bârsan

Corneliu Bârsan, fost judecător CEDO
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Corneliu Bârsan, fost judecător CEDO
Corneliu Bârsan, fost judecător CEDO

Liberalii din Comisia senatorială de anchetă a interceptărilor din cazul judecătorului Corneliu Bârsan şi-au dat demisia, certându-se cu cei din PSD. Liberalii au dorit audierea judecătorului în Parlament, în timp ce social-democraţii au vrut să aibă mai întâi un aviz al Comisiei Juridice, de teamă să nu interfereze cu puterea judecătorească, având în vedere că pe numele familiei Bârsan există acţiuni în instanţă sau acţiuni de cercetare penală.

Senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu, vicepreşedintele comisiei, a confirmat la Antena 3 că liberalii au demisionat, fiind nemulţumiţi că membrii PSD ai comisiei nu au fost de acord să îl cheme pe judecătorul Corneliu Bârsan la o audiere în Parlament.

 

Preşedintele comisiei, social-democratul Georgică Severin, a explicat că s-a ajuns la această neînţelegere pentru că PSD a vrut să ceară, înainte de o eventuală audiere a lui Bârsan, un punct de vedere al Comisiei Juridice din Senat, care să spună dacă nu cumva audierea lui Bârsan se interferează cu puterea judecătorească, scrie Gandul.

Un avocat al lui Corneliu Bârsan a trimis o scrisoare comisiei senatoriale, în care le-a comunicat membrilor că nu poate pune la dispoziţie niciun fel de document, pentru că familia Bârsan are deschise mai multe acţiuni în justiţie. Acest punct de vedere i-a determinat pe membrii PSD din comisie să dorească un aviz al Comisiei Juridice, în timp ce liberalii au dorit să se solicite direct audierea lui Corneliu Bârsan.

 

 

Comisia Bârsan vrea să verifice procurorii cum au aplicat jurisprudenţa CEDO

Alţi membri liberali din Comisia Bârsan sunt Corneliu Dobriţoiu, Victor Ciorbea şi Sorin Ilieşiu.

Comisia de anchetă în cazul interceptării judecătorului CEDO Corneliu Bârsan a fost înfiinţată la începutul lunii aprilie 2013.

Preşedintele Senatului a citit, înaintea dezbaterii proiectului pentru înfiinţarea comisiei de anchetă, o adresă primită de la preşedintele Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI, Georgian Pop, în care se preciza faptul că a fost realizată o primă anchetă în acest caz.

“În data de 13 martie 2013, Comisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI s-a autosesizat în baza dezbaterilor din mass-media. (…) Ulterior, pentru a avea mai multe date asupra cazului, am adresat rugămintea judecătorului Corneliu Bârsan, printr-o scrisoare transmisă acestuia în data de 22 martie 2013, să furnizeze comisiei elemente suplimentare pe care le deţine privind posibila implicare a SRI în acest caz, elemente de natură să sprijine activitatea noastră de control. Urmare a demersurilor demarate de comisie în acest caz, vă comunicăm următoarele: unu, până la acest moment nu am primit niciun fel de elemente de la domnul judecător Corneliu Bârsan; doi, concluzia rezultată în urma verificărilor efectuate de comisie este aceea că domnul Corneliu Bârsan nu a făcut obiectul niciunui act de autorizare emis în condiţiile legii nr 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului şi nu constituit obiectul unei preocupări informativ-operative din partea SRI, direct sau în cooperare cu alte instituţii”, a citat Crin Antonescu.

Obiectivele comisiei privesc “inventarierea şi studierea tuturor documentelor oficiale vizând acest caz, verificarea modului în care s-a dat aprobarea acestor interceptări şi temeinicia motivelor, audierea persoanelor implicate, modul în care au fost respectate deciziile CEDO în materie”.

Comisia de anchetă este formată din 12 membri şi are termen pentru depunerea raportului pe 30 iunie 2013.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns