Image 1
Image 2

FINANȚARE

Școlile sătmărene care primesc bani pentru combaterea abandonului școlar

Ministerul Educației a publicat lista inițială a școlilor admise pentru finanțare în Programul Național de Reducere Abandonului Școlar (PNRAS), runda a doua, pe 4 octombrie.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Pentru 650 de școli cererile de finanțare au fost admise și pentru 3 școli respinse. Finanțarea este de maxim 300.000 de euro pentru un proiect, indiferent de numărul de elevi.

 

Din județul Satu Mare, sunt admise în program următoarele școli: Școala Gimnazială Bătarci; Școala Gimnazială Cehal; Școala Gimnazială Culciu Mare; Școala Gimnazială Bem Joszef Cărășeu; Școala Gimnazială Turulung; Școala Gimnazială Călinești-Oaș; Școala Gimnazială Tășnad.

 

Alocarea financiară maximă pentru Schema de Granturi PNRAS runda a II-a (relansată) este de 150 de milioane de euro fără TVA și pentru toată Schema de granturi PNRAS este de 500 milioane euro fără TVA.

 

Lista inițială a cererilor de finanțare admise/respinse după etapa de evaluare calitativă în cadrul Rundei a II-a a Schemei de Granturi PNRAS, finanțată prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență – Componenta 15: Educație PNRAS urmărește atingerea următoarelor obiective generale: a) „diminuarea riscului de abandon școlar în cel puțin 25% din unitățile de învățământ participante la Program în perioada 2021- 2026, cu încadrarea unității de învățământ într-o categorie de risc mai mic; b) îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluărilor naționale și creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial; c) creșterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior.
Obiectivul final este reducerea părăsirii timpurii a școlii.

 

Implementarea investiției va fi finalizată până la 30 iunie 2026”, conform Ghidului Solicitantului.
Amintim că pentru PNRAS sunt eligibile peste 3.200 de școli, acest lucru fiind cunoscut din 31 decembrie 2021 când a fost lansat programul. În prima rundă lansată în primăvara lui 2022 au fost finanțate puțin peste 1.400 de școli, ceea ce înseamnă că pentru runda a II-a lansată în mai 2023 au rămas circa 1.800.

 

Potrivit surselor Edupedu.ro, există restanțe la școlile din programul PNRAS, cel de reducere a abandonului școlar. Instituțiile de învățământ din prima rundă, peste 1.400, nu au primit nici până acum banii pentru cheltuielile și investițiile făcute în 2022, iar promisiunea Ministerului Educației ar fi fost că vor obține acești bani la rectificarea bugetară care ar fi trebuit să aibă loc în august.