Asculta acest articolImi permit sa amintesc unora dintre noi ca ele nu urmaresc doar sa micsoreze cheltuielile pentru mancare ale celor aflati pe meleaguri straine. Asemenea momente sunt gandite sa ofere sansa de dialog si sa determine rostiri publice de insemnatate, incepand cu formula de adresare si terminand cu ultimele cuvinte rostite de gazda si de invitati aceste spuse in public devin documente, indiferent ca sunt rostite in prezenta unei farfurii de orez ori cu un pahar de sampanie in mana. Am sa recurg la doua din frazele rostite de Barack Obama in prezenta oaspetilor sai de pe Potomac. Una, cu semnul intrebarii la sfarsit< Vom avea intelepciunea si curajul sa mergem impreuna pe calea pacii? Cea de-a doua este intr-un fel propriul raspuns< Sunt optimist, optimist moderat, dar optimist! Am putea considera la urma urmei drept rezultanta de moment a intalnirilor de la Casa Alba. Masa luata impreuna de Mahmoud Abbasm Benjamin Netaniahu, Hosni Mubarak si regele Abdulah II, alaturi fireste de gazde, a lasat loc la sperante ca dialogul a inceput, dar si ca el ar putea continua. Desi adversarii pacii la ei acasa au avut grija sa insangereze chiar si acele ore ale intalnirii prin atacuri la baioneta, trimitand pe lumea cealalta cativa adversari. Desi chiar prim-ministrul israelian avea in geanta formulata o bariera a intelegerilor viitoare< acordul de sistare a implantarilor in pamanturi arabe nu va fi prelungit dincolo de expirarea la finele acestei luni. De aici si intrebarea ce plutea pe buzele tuturor< se vor mai intalni partile dupa gustoasa masa servita in vecinatatea Biroului Oval?
Depindea totul de convorbirile propriu-zise gazduite a doua zi la Departamentul de Stat, pe post de gazda aflandu-se fosta Prima-Doamna a Americii, Hillary Clinton (candva adversara in alegeri a presedintelui de azi). Ei, bine, Victorie! “Partile” se vor intalni la jumatatea lunii septembrie, pe teren neutru, ca si acum, dar mai aproape de casa, pe tarmul Marii Rosii, gazduiti de presedintele Mubarak. Batranul lup de mare se dovedeste inca o data util in demersurile pentru instalarea pacii sub maslinii din Orientul Mijlociu. Evident, ca in orice alta imprejurare, prea multa euforie in absenta argumentelor concrete devine retorica si poate chiar toxica. Asa ca ne vom grabi sa consemnam ca un pas inainte acest agremen cocretizat sub privirile doamnei Clinton. Dar vom astepta cu real interes Ziua de dupa. Sa vedem, vreau sa spun, cum vor evolua lucrurile. Sunt pe rol probleme grele, greu de miscat din loc. Este vorba intre altele de fixarea granitelor atat de vital necesare unui viitor stat palestinian pe care il asteptam pe harta planetei de atata timp. Este vorba de statutul Localitatii Ierusalim. Este vorba de soarta palestinienilor refugiati. Cat timp va lua rezolvarea fiecarei din aceste ecuatii arzande? Sa salutam, deocamdata, intelepciunea de a se fi deschis poarta negocierilor directe. Sa salutam cu acelasi entuziasm disponibilitatea “partilor” de nu a o inchide degraba la loc, facand posibila aparitia zorilor pacii in Orientul Mijlociu.
Nicolae Bud
Fii primul care comentează