Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Şedinţa Comsiei de Dialog Social cu sindicatele şi o asociaţie patronală

Parlamentari în dialog cu sindicaliştii
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
parlamentari cu sindicate
Parlamentari în dialog cu sindicaliştii

Au fost prezenţi: Eugeniu Avram, prefectul judeţului, Octavian Petric, Gabor Kereskenyi, Istvan Erdei, parlamentari, Cristian Sasu, subprefect, Marcela Papici, viceprimarul municipiului Satu Mare, Claudiu Mondici, inspector şcolar general adjunct, Ciprian Costea, liderul unei asociaţii patronale, Ioan Drăgan, preşedintele Sindicatului Învăţământ Preuniversitar (SIP) Satu Mare şi prim-vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Vasile Dîrle, vicepreşedintele Filialei Satu Mare a CNS Cartel Alfa, Dan Burulea, liderul Filialei CNSLR – Frăţia, Mircea Miclăuş, liderul sindical de la Electrica Satu Mare, alţi participanţi din partea unor instituţii, jurnalişti.

 

Agenda şedinţei

 

După cum ne-au declarat liderii SIP şi Cartel Alfa, agenda şedinţei s-a stabilit la solicitarea lor: înmânarea unui material către parlamentari; informare despre dialogul social; material privind decontul navetei profesorilor; analiza rectificării bugetare pe Satu Mare (intervenţia SIP); material despre debirocratizare; Legea dialogului social.

 

Intervenţia liderului sindical de la Electrica

 

Cu toate că şedinţa s-a desfăşurat din iniţiativa liderilor SIP şi Cartel Alfa, cuvântul de începere i-a revenit liderului companiei Electrica, afiliat la Confederaţia Blocul Naţional Sindical. El a lecturat două texte. Primul text, sub forma de protest s-a vrut unul acid, cu alunecări în epitete neacademice, vecine cu invectivele: ”celulă canceroasă”, ”orbi”, ”surzi” etc. (A fost dificil să identificăm destinatarul şi rostul acestui limbaj imund).

Următorul text, de astă dată redactat într-un limbaj decent, a cuprins o listă de revendicări ale Federaţiei Univers, după cum a spus Mircea Miclăuş. El însă nu a înmânat jurnaliştilor textele adresate parlamentarilor, astfel că nu le putem reda sistematic conţinutul. Cel mai important reproş adus actualei guvernări ni s-a părut a fi faptul că nu a urmărit procesul post-privatizare. El a solicitat constituirea unei comisii guvernamentale pentru a analiza domeniul energetic.

Referitor la primul text, prefectul a spus, politicos, că nu are ce comenta.

 

Intervenţia lui Vasile Dîrle

 

La rândul său, Vasile Dârle a reiterat principalele nemulţumiri de ordin mai general ale societăţii faţă de acţiunile guvernanţilor. Astfel, el s-a referit la necesitatea modificării Legii dialogului social, acordarea de protecţie socială personalului bugetar disponibilizat, relansarea economică şi combaterea evaziunii fiscale, creşterea salariului minim brut pe ţară la 1.000 de lei în 2014. “La nivel european se discută introducerea unui salariu minim naţional care să reprezinte 60 la sută din salariul mediu al ţării, ca politică de reducerea a decalajelor şi inechităţilor sociale. În prezent, în România, salariul minim este la un nivel scăzut raportat la salariul mediu, de numai 34 la sută”, a mai spus vorbitorul.

La materialul prezentat, liderul Vasile Dîrle a adăugat o listă cu propunerilor confederaţiilor sindicale de modificare a Legii dialogului social.

 

Revendicările prezentate de Ioan Drăgan

 

Şi Ioan Drăgan a reluat lista de revendicări a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”:1. Modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (renunţarea la finanţarea „per elev/preşcolar”; componenţa consiliului de administraţie; acordarea gradaţiei de merit şi personalului didactic auxiliar; decontarea cheltuielilor de navetă). 2. O lege pentru salarizarea personalului din învăţământ. 3. Alocarea unui procent de 6% din PIB pentru educaţie; 4. Elaborarea Regulamentului privind acordarea sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare; 5. Debirocratizarea actului educaţional; 6. Depolitizarea sistemului de învăţământ preuniversitar; 7. Executarea sentinţelor judecătoreşti având ca obiect plata drepturilor salariale cuvenite personalului din învăţământ.

 

Intervenţia lui Ciprian Costea

 

Ciprian Costea, liderul patronatului, a spus că investiţiile şi salariile minime majorate se bazează încă din 2008 pe estimări greşite ale bugetului, drept pentru care guvernanţii sunt nevoiţi să facă rectificări negative. ”Nu contenesc majorările de taxe şi impozite. Atunci cum să vorbim de salarii. Să reducem întâi taxele şi contribuţiile, apoi putem să majorăm salariile.

 

Răspunsurile parlamentarilor

 

Parlamentarii, cu deosebire deputatul Octavian Petric, au intervenit în dialog, justificând deciziile Guvernului Ponta, în timp ce parlamentarii UDMR au găsit prilejul să le critice. La un moment dat, dialogul s-a transformat în formularea de opinii politice din partea lui Dan Burulea (dezamăgit de actuala guvernare care ”ne bagă şi mai mult în pământ decât fosta guvernare”), contracarate de deputatul Octavian Petric. Tot el a apreciat că organigrama de la Electrica este ”supraaglomerată”.

La rîndul lor, deputaţii UDMR au reproşat diminuarea banilor de investiţii, din care cauză ”nu vom avea investitori”, şi a propus taxe pentru companiile multinaţionale.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns