Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Şefii consiliilor judeţene din Mureş, Harghita şi Covasna s-au înscris să obţină cetăţenie ungară

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedinţii consiliilor judeţene din Mureş, Harghita şi Covasna, precum şi primarii municipiilor Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe au fost primii care s-au înscris la Consulatul General al Ungariei din Miercurea Ciuc pentru a solicita cetăţenie ungară.

Luni au început înscrierile cetăţenilor români care intenţionează să solicite, conform legislaţiei ungare, cetăţenia dublă sau, cum mai este definită de politicienii ungari, procedura simplificată de naturalizare. Conform legii privind procedura simplificată de naturalizare, adoptată de Parlamentul Ungariei la sfârşitul lunii mai a.c., persoanele care pot dovedi că au origini maghiare sau strămoşii lor au locuit cândva pe teritoriul Ungariei, pot solicita cetăţenia ungară, cu condiţia să cunoască limba maghiară. Procedura va începe abia de la 1 ianuarie.

Potrivit unui comunicat remis luni de biroul de presă al CJ Harghita, preşedinţii consiliilor judeţene din Mureş, Harghita şi Covasna, Lokodi Edit Emőke, Borboly Csaba şi Tamás Sándor, precum şi primarii municipiilor Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe, Ráduly Róbert Kálmán şi Antal Árpád András, au fost primii care s-au înscris, luni dimineaţă, la ora 8.00, la Consulatul General al Ungariei din Miercurea Ciuc pentru a putea solicita, în ianuarie, cetăţenia ungară.

„Nu am solicitat cetăţenia atunci când studiam la Budapesta, ci recurg la acest drept lucrând acasă, deoarece vreau să trăiesc ca cetăţean maghiar în Ţinutul Secuiesc, la fel ca bunicii şi părinţii mei. Acesta e motivul pentru care solicit cetăţenia maghiară şi mă adresez tuturor secuilor să ni se alăture”, a declarat Tamás Sándor, preşedintele CJ Covasna, citat de Newsin.

„E un gest de mult aşteptat din partea statului maghiar, care semnalează că şi părţile naţiunii dincolo de hotare aparţin naţiunii maghiare. Cetăţenia maghiară este simbolul apartenenţei la comunitatea maghiară, acesta este motivul pentru care voi solicita cetăţenia maghiară în luna ianuarie”, a spus, la rândul său, preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba.

„E un pas mic pentru noi oameni, dar un pas mare pentru Ţinutul Secuiesc”, a afirmat primarul din Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán.

„A fost evident din prima clipă că voi solicita cetăţenia maghiară, dar nu ca să-mi părăsesc ţinutul natal, ci pentru că-mi place să fiu maghiar, pentru că aşa am sentimentul că noi maghiarii suntem una şi aceeaşi naţiune oriunde în lume. Este şi o oportunitate de a arăta puternica conştinţă maghiară a Ţinutului Secuiesc”, a subliniat şi Antal Árpád András, pirmarul municipiului Sfântu Gheorghe.

Solicitanţii cetăţeniei maghiare vor fi primiţi la Consulatul Republicii Ungare din Miercurea Ciuc în luna ianuare doar pe baza înscrierii personale sau pe baza programării prealabile prin telefon. Informaţiile necesare privind procedura simplificată de naturalizare se pot găsi pe siteul www.allampolgarsag.gov.hu

În luna mai, Parlamentul ungar a aprobat legea privind obţinerea cetăţeniei ungare de către maghiarii care locuiesc în afara hotarelor. Legea, votată cu 344 de voturi pentru, trei împotrivă şi cinci abţineri, prevede că o persoană poate obţine cetăţenia ungară dacă are un strămoş care a fost cetăţean ungar sau dacă demonstrează provenienţa ungară şi certifică faptul că are cunoştinţe ale limbii maghiare. Legea introduce aşadar posibilitatea obţinerii cetăţeniei ungare chiar şi în cazul în care o persoană nu are domiciliu pe teritoriul ţării. Noul act normativ nu dă drept de vot şi nici dreptul de a beneficia de sistemul social şi de pensii din Ungaria.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns