Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Seminarul Teologic Ortodox are disponibile 60 de locuri in clasa a IX-a

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Pentru anul scolar 2010-2011, Seminarul Liceal Ortodox “Sf. Iosif Marturisitorul” din Baia Mare are disponibile, pentru clasa a IX-a, doua clase (60 locuri), pentru specializarea Teologie (Asistenta Sociala). Dupa cum ne-a informat preotul director Marius Nechita, seminaristii vor face patru ani, cursuri numai la zi.

Pentru a putea deveni elevi ai seminarului, cei interesati trebuie sa parcurga mai multe etape. Astfel, in 10 iunie, se va face eliberarea anexelor fiselor de inscriere pentru elevii sau absolventii care doresc sa participe la probe de aptitudini. In perioada 11-14 iunie se face inscrierea pentru probele de aptitudini la secretariatul scolii, iar pe 16 iunie se desfasoara probele de aptitudini, cu incepere de la ora 9, in incinta Seminarului. Dupa cum a spus parintele director Nechita, pe 19 iunie se afiseaza rezultatele la probele de aptitudini, dupa care urmeaza depunerea contestatiilor la probele de aptitudini, acolo unde metodologia permite acest lucru. Afisarea rezultatelor finale, dupa contestatii, la probele de aptitudini au loc pe 20 iunie.

Se pot inscrie baieti si fete

La Seminarul Teologic, curs de zi, se pot inscrie absolventi de gimnaziu, baieti si fete, care au promovat testele nationale sau tezele unice. Ei vor trece de vizita medicala, proba orala, muzica, proba scrisa si religie. Pentru a putea participa la aceste probe, elevii trebuie sa depuna un dosar de inscriere care va cuprinde< fisa de inscriere, in original, eliberata de unitatea de invatamant gimnazial, certificat de botez (ortodox), certificatul de nastere (copie legalizata), foaia matricola pentru clasele V-VIII (cu calculul mediei generale), fisa medicala (in original), recomandarea Consiliului parohial, binecuvantarea Chiriarhului locului. Vizita medicala este obligatorie si eliminatorie. La probe orale se face verificarea dictiei (rostirea unei rugaciuni), verificarea aptitudinilor muzicale (intonarea unui cantec religios sau patriotic, verificarea auzului muzical si a simtului ritmic). Verificarea dictiei se va face prin rostirea uneia dintre rugaciunile< Imparate ceresc, Preasfanta Treime, Tatal nostru, Psalmul 50, Crezul, Cuvine-se cu adevarat, Aparatoare Doamna.

Verificarea aptitudinilor muzicale se face prin intonarea uneia dintre urmatoarele cantari bisericesti< Sfinte Dumnezeule, Cu noi este Dumnezeu, Doamne al puterilor, Troparul Invierii, Tatal nostru, Troparul Rusaliilor, Fie numele Domnului binecuvantat, Binecuvantat esti Hristoase Dumnezeul nostru, colinde cu continut religios. De asemenea se va face intonarea unui cantec patriotic. Verificarea auzului muzical se va face prin luarea tonului dupa pian si prin intonarea gamei Do major, a arpegiului si a unor sunete din gama. Se va mai face verificarea simtului ritmic. Pentru examenul la proba muzicala nu se vor verifica notiunile teoretice.

Nota de admitere minima este 6,00

Pentru probele scrise se va da o lucrare, cu durata de doua ore, la Religie. Lucrarea scrisa se apreciaza cu note de la 1 la 10. Subiectele pentru proba scrisa sunt urmatoarele< Dumnezeu Creatorul, Fericirile, Minunea din Cana Galilei – Mantuitorul Hristos binecuvanteaza si ajuta familia, sarbatori in cinstea sfintilor, sarbatori in cinstea Maicii Domnului, Postul – impartire si importanta, ierarhi de seama in Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, Antim Ivireanul, Varlaam, Andrei Saguna, Sfantul Vasile cel Mare – ctitor al institutiilor de caritate (filantropice), Dumnezeu Judecatorul, Invierea lui Lazar – rodul iubirii lui Dumnezeu pentru prietenii Sai, Vindecarea celor zece leprosi – recunostinta fata de binefacatori, Sfanta Liturghie – rugaciunea atotcuprinzatoare a Bisericii, Autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane, ridicarea la rangul de Patriarhie, organizarea Bisericii Ortodoxe Romane in prezent.

Bibliografie< Sfanta Scriptura, Mica Biblie, Invatatura de Credinta Ortodoxa, Manual de Istoria Bisericii Ortodoxe Romane pentru Seminariile Teologice, autor pr. prof. dr. Mircea Pacurariu. Parintele director spune ca proba scrisa va fi evaluata cu note, nota minima de admitere fiind 6,00. Candidatii care la proba orala vor obtine calificativul respins nu vor mai putea sustine proba scrisa. La probele orale nu se admit contestatii, iar la proba scrisa se admit contestatii.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns