Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Senatorii au adoptat pensiile speciale pentru aleşii locali

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului

Proiectul de lege privind acordarea pensiilor speciale pentru aleşii locali – primari, viceprimari, şefi de consilii judeţene- va fi dezbătut şi votat, luni, de plenul Senatului, for decizional, proiectul fiind susţinut de PSD, însă contestat de liberali, care au anunţat că vor vota împotrivă. Dezbaterea şi votul urmează să aibă loc la ora 17.00.

UPDATE: Plenul Senatului a aprobat, luni, cu amendamente proiectul de lege privind pensiile aleşilor locali. Propunerea legislativă a fost aprobată cu 86 de voturi “pentru” şi o abţinere.

 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că nu a luat o decizie încă dacă susţine sau nu legea privind pensiile speciale ale aleşilor locali, dar a comentat că aceştia au “salarii ridicole” şi nu ar trebui atunci să ne “minumăm” că în România există corupţie, scrie Mediafax.

 

Liberalii, care iniţial au anunţat că vor vota împotriva pensiilor speciale, vor părăsi sala.

 

“Poziţia noastră este împotriva unui asemenea proiect legislativ de introducere a unui regim special în legătură cu o anumită categorie socială. Suntem fără echivoc pentru respingerea unui asemenea proiect legislativ. (…)Vor ieşi din sală pentru a înlătura orice urmă de suspiciune în legătură cu poziţia noastră”, a declarat purtărorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe.

 

Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, în luna noiembrie, iar comisiile de specialitate din Senat au acordat un raport favorabil, fără amendamente. Discutarea legii în Senat vine la mai puţin de o săptămână de când Parlamentul a adoptat şi proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor.

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

4 comentarii

  1. Asta se va concretiza pt. populatie in introducere de noi taxe si impozite respectiv marirea substantiala a celor existente de la anul !. Pt. acestia vom plati mai mult !. Pt. asta au murit revolutionari in 1989 ?. Avem un presedinte “Papagal fara pene” al romanilor nepasator si inconstient respectiv, un guvern de ciolanasi tehnocretini. Pana cand ii mai suportati ?.

  2. Asta da fratilor……poate muncii prostimea pentru a le plati lor pensiile. Cât tupeu pot sa aibe? Dar sa vezi ca toata lumea înghite si nimeni nu face o răscoală e si mai rău. As fi curios de ce calcule le-au iesit la impactul bugetar,la fondul de pensii fiind un deficit în continuă ascensiune. Cred ca un 5 milioane euro iese lejer pe lună aceste atent ii în plus.

Lasă un răspuns