Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Senatul finalizează duminica raportul pe Legea educaţiei

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Preşedintele Senatului Mircea Geoană le-a spus judecătorilor CCR că până duminică în Comisia de învăţământ din Senat se vor finaliza dezbaterile pe Legea educaţiei, urmând ca de săptămâna viitoare să intre în plen, astfel că demersul premierului Boc în faţa CCR este “periculos şi neclar”.
“Întreaga tevatură în jurul acestui subiect nu mai are relevanţă şi din punct de vedere al faptului că Senatul se apropie de o concluzie cu privire la Legea educaţiei. Informaţiile pe care le avem sunt că, până duminică, Comisia de învăţământ va finaliza raportul, iar plenul se va pronunţa începând de săptămâna viitoare cu privire la acest text”, a declarat Geoană la finalul pledoariei sale în faţa Curţii Constituţionale privind conflictul Guvern-Parlament pe tema angajării răspunderii Executivului pe Legea educaţiei. Geoană a subliniat că în acest context finalitatea demersului premierului Emil Boc de a solicita CCR să se pronunţe pe un conflict instituţional pe tema angajării răspunderii este “neclară şi periculoasă”.
“Este dreptul primului-ministru, al Guvernului şi al preşedintelui Camerei să susţină punctul domniilor de vedere, dar aş întrăzni să fac apel la privirea acestui subiect dincolo de cel al Legii educaţiei, al unei majorităţi efemere în Parlamentul României. Acest tip de precedent nu poate fi acceptat. Credem că atunci când o angajare de răspundere este declarată neconstituţională de două ori şi în noiembrie 2009 pe fondul legii şi acum pe procedura angajării, cred că altă soluţie nu este decât ca primul-ministru să decidă retragerea angajării răspunderii, iar Birourile reunite să constate că angajarea este neconstituţională şi că moţiunea de cenzură este, practic, caducă şi lipsită de obiect. Cred că aceasta este invitaţia pe care Curtea ne-a făcut-o la loialitate constituţională între cele două părţi aflate în conflict constituţional declarat de către Curte”, a explicat Geoană după ce ambele părţi implicate în conflictul instituţional şi-au exprimat poziţia în faţa judecătorilor Curţii. El a făcut apel la premierul Emil Boc să constate că angajarea răspunderii pe această lege nu mai are sens.
La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a arătat că un element extrem de important în favoarea continuării procesului de angajare a răspunderii îl reprezintă votul din Birourile permanente reunite privind acest demers, care a fost dat după ce preşedintele Senatului a sesizat Curtea Constituţională. Anastase consideră că acesta este un moment cheie în soluţionarea conflictului Guvern-Parlament, în favoarea Guvernului.
“Indiferent de tema despre care vorbim, de stadiul unei legi, vorbim de dreptul unui Guvern de a primi sau nu votul Parlamentului. În condiţiile astea, Guvernul are acest drept constituţional şi în mod evident Parlamentul nu-l poate încălca”, a mai pledat preşedintele Camerei.

Preşedintele Senatului Mircea Geoană le-a spus judecătorilor CCR că până duminică în Comisia de învăţămâtn din Senat se vor finaliza dezbaterile pe Legea educaţiei, urmând ca de săptămâna viitoare să intre în plen, astfel că demersul premierului Boc în faţa CCR este “periculos şi neclar”.“Întreaga tevatură în jurul acestui subiect nu mai are relevanţă şi din punct de vedere al faptului că Senatul se apropie de o concluzie cu privire la Legea educaţiei. Informaţiile pe care le avem sunt că, până duminică, Comisia de învăţământ va finaliza raportul, iar plenul se va pronunţa începând de săptămâna viitoare cu privire la acest text”, a declarat Geoană la finalul pledoariei sale în faţa Curţii Constituţionale privind conflictul Guvern-Parlament pe tema angajării răspunderii Executivului pe Legea educaţiei. Geoană a subliniat că în acest context finalitatea demersului premierului Emil Boc de a solicita CCR să se pronunţe pe un conflict instituţional pe tema angajării răspunderii este “neclară şi periculoasă”.“Este dreptul primului-ministru, al Guvernului şi al preşedintelui Camerei să susţină punctul domniilor de vedere, dar aş întrăzni să fac apel la privirea acestui subiect dincolo de cel al Legii educaţiei, al unei majorităţi efemere în Parlamentul României. Acest tip de precedent nu poate fi acceptat. Credem că atunci când o angajare de răspundere este declarată neconstituţională de două ori şi în noiembrie 2009 pe fondul legii şi acum pe procedura angajării, cred că altă soluţie nu este decât ca primul-ministru să decidă retragerea angajării răspunderii, iar Birourile reunite să constate că angajarea este neconstituţională şi că moţiunea de cenzură este, practic, caducă şi lipsită de obiect. Cred că aceasta este invitaţia pe care Curtea ne-a făcut-o la loialitate constituţională între cele două părţi aflate în conflict constituţional declarat de către Curte”, a explicat Geoană după ce ambele părţi implicate în conflictul instituţional şi-au exprimat poziţia în faţa judecătorilor Curţii. El a făcut apel la premierul Emil Boc să constate că angajarea răspunderii pe această lege nu mai are sens.La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a arătat că un element extrem de important în favoarea continuării procesului de angajare a răspunderii îl reprezintă votul din Birourile permanente reunite privind acest demers, care a fost dat după ce preşedintele Senatului a sesizat Curtea Constituţională. Anastase consideră că acesta este un moment cheie în soluţionarea conflictului Guvern-Parlament, în favoarea Guvernului.“Indiferent de tema despre care vorbim, de stadiul unei legi, vorbim de dreptul unui Guvern de a primi sau nu votul Parlamentului. În condiţiile astea, Guvernul are acest drept constituţional şi în mod evident Parlamentul nu-l poate încălca”, a mai pledat preşedintele Camerei.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns