Asculta acest articol
Doua sunt sfintele care au purtat acest nume: Emma de Gurk (Austria) si Emma de Saxonia (Germania). Viata lor este asemanatoare in unele privinte: amandoua au trait in acelasi veac – veacul al XI-lea; amandoua erau din familii nobile; amandoua au fost casatorite, dar ramanand vaduve inca din tinerete, si-au folosit averile pentru ajutorarea celor saraci, iar ele si-au inchinat viata rugaciunii, faptelor de binefacere si de pocainta aspra.
Emma din Austria a intemeiat doua manastiri, si a murit la 27 mai 1045; Emma de Saxonia murise cu cinci ani mai inainte, la 19 aprilie 1040. in manastirea Sf. Liutger din Werden, langa Dusseldorf, o localitate foarte departata de Saxonia, se pastreaza intacta mana dreapta a Sfintei Emma, ajunsa acolo intr-un mod pana acum inexplicabil.
Un cronicar german din timpul acela, Adam din Bremen, in cartea sa “Istoria bisericeasca”, aminteste de “nobilissima senatrix Emma” – “foarte nobila doamna senatoare Emma”, sora lui Meinwerk, Episcop de Paderbon si sotia contelui Liutgero din Saxonia. Ramanand vaduva, tanara si frumoasa, bogata si fara copii, nu a voit sa se casatoreasca a doua oara, ci a ramas hotarata intr-un nou program de viata, daruita cu totul operelor de binefacere.
Plina de generozitate in a veni in ajutorul altora si a le oferi din belsug darul sau, a ramas totdeauna aspra si necrutatoare cu ea insasi; astfel a reusit sa ajunga la desavarsirea crestineasca in conditia foarte dificila de vaduva, expusa la mii de curse viclene din partea rudelor mai apropiate sau mai departate, deoarece o stiau fara sprijin si ravneau la bogatiile ei.
Sfantul Bernardin de Siena, intr-o cuvantare inflacarata adresata vaduvelor crestine, spunea: “Esti tanara? tine-ti trupul in frau cu franele disciplinei. Vreau sa inveti a trai ca si o calugarita.
Fii sincera fata de tine insati. Vrei barbat? Mergi si casatoreste-te, in numele Domnului, si linisteste-te. Dar nu vei gasi deplina mangaiere. De aceea, eu nu vad o cale mai buna decat sa ramai o vaduva adevarata, si sa slujesti lui Dumnezeu cum vei putea mai bine in tot timpul vietii tale”.
Emma a preferat aceasta cale pentru a ajunge la desavarsire, calea cea mai grea si mai rar urmata. Mana ei, ajunsa pana la noi intacta dupa noua secole si jumatate de la moartea acestei sfinte cu un nume atat de proaspat si graitor, este un semn distinctiv al virtutii sale principale: generozitatea. O generozitate activa, dovedita prin fapte mai mult decat prin cuvinte.
Adevarata mireasa a lui Cristos, l-a slujit pe mirele ei ceresc prin rugaciune si facere de bine, meritandu-si dragostea si pretuirea nu doar a unui sot, ci a milioane de crestini care de mai mult de noua secole o cinstesc cu un cult public. Trupul sau, lipsit de mana dreapta de care am amintit, se odihneste in catedrala din Bremen.
Ema, cu un singur m, este un diminutiv de la Emanuela sau de la alte prenume. Emma, cu doi m, ca nume independent provine din limba germana veche si este forma feminina a unui nume care insemna: apartinand zeului Irmin, zeul fortei. In toate limbile exista multe nume care exprima o legatura a omului cu divinitatea: aceste nume se numesc teoforice.
Pentru crestini, chiar daca astfel de nume provin din mitologii, ele pot aminti legatura sufletului omenesc cu Treimea datatoare de viata. Crestinul stie insa, si Sfintele Emma au fost constiente de acest lucru, ca legatura omului cu Dumnezeu se realizeaza nu prin nume, ci prin fapte: “Nu cel care-mi zice mie Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerului, ci acela care implineste voia Tatalui Meu”.
(Vietile sfintilor)
Fii primul care comentează