Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

BAIA MARE

Sfânta Liturghie Arhierească la Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”

Sfânta Liturghie Arhierească la biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”
          Duminică, 10 martie 2024, a Înfricoșătoarei Judecăți şi a lăsatului sec de carne, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica Parohiei „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Baia Mare, paroh Pr. Dr. Marius Covalcic.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

„Am revenit la Biserica „Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul”, de pe strada Victor Babeş din municipiul Baia Mare, care a început în 1990, cu sfinţirea locului de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian. Lucrările au evoluat greu, dar, în 1996, Părintele Profesor Vasile Borca a preluat structura, care era construită, şi a regândit proiectul şi a rezultat această biserică neobizantină foarte luminoasă şi frumoasă, şi spaţioasă, care a fost sfinţită, apoi, după toate lucrările care s-au executat, înfrumuseţarea ei, în final, cu pictură, mobilier, catapeteasmă. A fost sfinţită în 2016. Toate lucrările au fost conduse de Părintele Profesor Vasile Borca, ce, în 2018, s-a pensionat la limită de vârstă, atât din calitatea de paroh, continuând să slujească aici, la ctitoria dânsului de suflet şi cât din postul de profesor de la Departamentul de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul”. Au urmat Părinţii Marius Covalcic şi Teofil Stan, care sunt doctori în Teologie şi ei, şi care păstoresc turma credincioşilor de aici, care numără peste 3.500 de suflete, credincioşi buni, care iubesc biserica şi care au constribuit mult şi, de fapt, ei şi-au construit biserica. Bisericile noastre se construiesc cu puţinul celor mulţi, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Astăzi suntem în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. Este Evanghelia în care Mântuitorul ne vorbeşte despre umanitatea noastră, despre firescul creat, despre felul în care Dumnezeu a gândit proiectul Său, Omul, care este, de fapt, capodopera lui Dumnezeu, şi pe care l-a creat după chipul Său, să fie iubitor, să fie iertător, îndelund răbdător, să fie milos şi milostiv, să fie compasibil, să aline suferinţa şi să mângâie tristeţea celorlalţi, să dăruiască din ceea ce  Dumnezeu i-a oferit şi i-a dăruit să împartă cu fraţii săi, să nu uite niciodată că suferinţa este locul unde poate fi găsit Dumnezeu. Nu opulenţa, nu desfătarea, nu confortul şi bunăstarea. În suferinţă se găseşte Dumnezeu. De aceea, Mântuitorul se identifică cu cei mai mici ai Săi, zicând: „Întrucât aţi făcut unora din cei mai mici ai Mei, Mie Mi-aţi făcut”, iar terenul de pastoraţie al preoţilor, al slujitorilor lui Dumnezeu, al Ierarhilor, al monahilor, întotdeauna de ieri, de azi şi până în veci, este suferinţa umană, abandonul, singurătatea, tulburarea, în care se găseşte societatea şi lumea, Biserica aducând mesaj de pace şi de bunăcuvântare, de bucurie şi de curaj. Mântuitorul a zis „Bucuraţi-vă şi nu vă temeţi”. Acesta este rolul Bisericii şi în funcţie de felul în care ne îndeplinim misiunea pe care ne-a încredinţat-o Dumnezeu în lume, vom fi şi noi judecaţi şi vom primi de la Hristos răsplata cea veşnică şi răsplata cea binemeritată, bucurându-se de sentinţa de a intra  în bucuria Stăpânului. Slavă lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată în care ne-am găsit cu preoţii şi credincioşii de aici, rugându-ne împreună şi pregătindu-ne  în această duminică a Triodului, a treia înainte de Postul cel Mare, pregătindu-ne pentru Sfântul şi Marele Post al Paştilor.”

 

Sfânta Liturghie Arhierească

Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Protos. Serafim Bilţ, eclasiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Pr. Dr. Marius Covalcic, paroh, Pr. Lect. Univ. Dr. Vasile Borca, fost paroh, Pr. Lect. Univ. Dr. Teofil Stan, coslujitor, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Arhid. Vasile Petre Bud, de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la priceasnă a cântat Diana Topan. După încheierea Sfintei Liturghii, un grup numeros de elevi de la Şcoala „Victor Babeş” din Baia Mare, instruiţi de profesorii Mioara Ştefan şi Mircea Mureşan, a dat un program de cântace dedicat mamei.

 

Cuvântul de învăţătură

„Suntem în perioada Triodului, care începe la Duminica Vameşului şi Fariseului şi se încheie în Sâmbăta din Săptămâna Mare sau a Sfintelor Pătimiri. În această perioadă pericopele evanghelice ne pregătesc pentru parcurgerea călătoriei duhovniceşti numite de Părinţi „Scară către Cer” şi „Cale către Dumnezeu” sau „Călătorie duhovnicească”. Este vorba de Postul de 40 de zile, de şase săptămâni, plus săptămâna Sfintelor Pătimiri. Pericopele evanghelice ce se citesc ne pregătesc pentru a înţelege care este rostul şi folosul postului, care este menirea noastră pe pământ şi care este destinaţia noastră finală. De aceea s-a Întrupat Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu şi S-a făcut om pentru noi şi pentru a noastră mântuire, ca să ne arate cum să trăim, să ne arate că trebuie să dăm dovadă de umanitate, nu de animalitate, să fim oameni. De aceea a sădit în noi raţiune, care este unită cu credinţa şi lucrarea Duhului Sfânt. Se numeşte înţelepciune. Toţi oamenii au raţiune, dar nu toţi lucrează bine şi se spune că „somnul raţiunii naşte monştri”. Şi ne-a învăţat că această viaţă este trecătoare, cât de lungă ar fi, şi că patria noastră este în cerul lui Dumnezeu, cu Dumnezeu în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu Maica Domnului şi cu toţi Sfinţii împreună cu îngerii. Oştirile îngereşti sunt îngerii noştri păzitori, pe care îi primim la botez şi cu Sfinţii Ocrotitori ale căror nume îl purtăm, pe care părinţii au avut grijă să îl purtăm, ca să avem onomastică, nu un nume care nu este trecut în calendar. Preoţii sunt datori întotdeauna, când botează copilul, trebuie să îi dea şi un nume de Sfânt, care este trecut în calendar. Dacă suntem români, nume de român.”

„Astăzi este Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi sau Judecăţii de Apoi. Noi trebuie să ştim şi ştim din Sfintele Evanghelii, că Mântuitorul a venit ca şi Păstorul cel Bun, ca Bând Păstor, care-şi dă viaţa pentru oile Sale. Şi a căutat, în special, oaia cea pierdută. Ce însemnează acest lucru? Că a intrat acolo unde a fost mai multă suferinţă umană, fizică şi sufletească. A vindecat orice boală şi orice neputinţă şi a vindecat orice durere şi suferinţă interioară, pe care omul o poartă în inima lui. A ridicat pe cel căzut şi s-a aplecat la cel blând, pe care tâlharii îl călcaseră şi l-au doborât la pământ, lăsându-l abia mort. Despre acest chip ne vorbeşte Mântuitorul în cuvântarea despre Judecata de Apoi, pe care a spus-o în apropierea Sfintelor Pătimiri.”

 

Otpust

Părintele paroh Marius a adus mulţumirile ce se cuvin în asemenea momente importante, în principal Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin pentru slujirea oficiată, precum şi preoţilor, diaconilor, cântăreţilor şi credincioşilor şi a înmânat Preasfinşitului Părinte Episcop Iustin un coş cu flori şi o bederniţă cu icoana Sfântului Ştefan cel Mare.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit credincioşilor despre apariţiile editoriale ale Episcopiei, care nu trebuie să lipsească din casa niciunui creştin: Cartea de rugăciuni, Catehismul Ortodox şi Cartea de rugăciuni pentru copii.

 

Pr. Dr. Marius Covalcic: „Fiecare Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie coboară cerul pe pământ şi ne înalţă pe noi în Împărăţia Dumnezeiască în stare duhovnicească să gustăm din bunătăţile pe care Tatăl Cel Ceresc le-a pregătit pentru noi în calitate de fii şi moştenitori ai Împărăţiei Sale. Astăzi în Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească am gustat din plin cu toţi aici în biserica „Sfâtul Ilie Tesviteanul” din Baia Mare prezenţa Preasfinţitului Iustin, a preoţilor slujitori, a credincioşilor şi a copiilor care ne încântă sufletul cu harurile pe care le-au adus pe pământ. Aceste haruri dorim să se reverse peste sufletele fiecărui credincios care aşteaptă cu bucurie împlinirea făgăduinţelor. Să dea Bunul Dumnezeu să fie bucurie şi lumină cum a fost în sufletele noastre astăzi pentru fiecare dintre dumneavoastră.”

Andrei Fărcaş

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns