Sfantul Atanasie (295-373) – Episcop, invatator al Bisericii

Asculta acest articol

In galeria bogata a Parintilor Bisericii, figura cea mai dramatica si mai impresionanta ramane sfantul Atanasie, nascut in orasul Alexandria din Egipt, in anul 295.

Aparator indarjit al dreptei credintei in timpul crizei ariene, indata dupa Conciliul Ecumenic din Niceea, a platit rezistenta sa eroica prin cinci perioade de exil, in care a fost trimis de imparatii Constantin, Constans, Iulian si Valens. Arie, un preot iesit chiar din sanul Bisericii din Alexandria, tagaduind adevarul ca Fiul este de aceeasi fiinta cu Tatal, ameninta sa loveasca chiar in inima crestinismului: daca Cristos nu este Fiul lui Dumnezeu, daca nu este El insusi Dumnezeu, ce inteles mai are Rascumpararea omenirii?

intr-o lume care, dupa cuvantul Sfantului Ieronim, pe neasteptate s-a vazut ca este ariana, ramanea in picioare un mare luptator: Atanasie. La varsta de 33 de ani ajunge pe scaunul episcopal din Alexandria, unul dintre centrele insemnate ale acelui timp si locul de nastere a ereziei ariane.

Atanasie avea stofa de luptator si, cand era necesar sa lupte cu adversarii sai, el era cel care pornea mai intai la atac: “imi pare bine atunci cand trebuie sa ma apar”, scrie el in “Apologia fugii”.

Avea curaj atat de mult ca ar fi putut da si altora, dar stiind cine sunt adversarii sai (odata l-au acuzat ca ar fi asasinat pe Episcopul Arseniu, care nu dupa mult timp a aparut viu si sanatos) nu astepta in casa ca ei sa vina si sa puna mana pe el, ci fugile sale uneori au fost adevarate lovituri de teatru, si el insusi le descrie cu multa verva.

Ultimele doua perioade de exil le-a petrecut in pustiu, alaturi de prietenii sai pustnici, care, desi oarecum rupti de structurile sociale si bisercesti normale, se simteau bine in compania unui Episcop autoritar si intransigent ca Atanasie.

Pentru acesti pustnici, vijeliosul Episcop de Alexandria a scris o mare opera: “Istoria arianilor pentru monahi”; din ea ne-au ramas putine pagini, dar suficiente pentru a ne da seama de temperamentul lui Atanasie.

El stia sa vorbeasca cu oamenii care nu inteleg figurile de stil si pentru ei le spunea lucrurilor pe nume; infrunta pe imparat atribuindu-i porecle lipsite de respect, lua in derandere pe adversari, dar vorbea cu multa caldura si entuziasm despre adevarurile care-i sateau la inima, pentru a feri pe credinciosii sai de mrejele profetilor mincinosi.

in numeroasele lui peregrinari fortate a ajuns si in Apus, la Roma si Treviri; aici a facut sa fie cunoscut monahismul egiptean, ca forma de viata organizata intr-un mod original in mijlocul pustiului; drept exemplu viu a prezentat figura impunatoare a Sfantului Antonie, in celebra lucrare “Vita Antonii” – “Viata lui Antonie”, care de-a lungul veacurilor avea sa atraga spre linistea manastirilor nenumarate suflete insetate dupa adevarata pace si desavarsire a vietii.

Atanasie apartine familiei de nume si prenume folosite de crestini pentru a le aminti adevaruri de temelie ale credintei. Alaturand cuvintele: a=fara si thanatos=moarte, rezulta cuvantul athanatos=fara de moarte, nemuritor. Acest nume a fost mai intai dat lui Cristos, in cunoscuta invocatie: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de Moarte”. Ulterior, a fost dat si crestinilor la botez, amintindu-le legatura cu Cristos si chemarea la viata vesnica; “Cati in Cristos v-ati botezat, in Cristos v-ati imbracat.”

(VIetile sfintilor)