Asculta acest articol
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare – S-a născut în timpul împăratului Leon Isaurul (717-741), în satul Maricat din Bitinia (Asia Mică). Părinţii lui, Mitrichie şi Anastasia, având o situaţie materială precară nu l-au putut da la şcoală. Mai târziu a fost luat în armată, unde în războiul pornit de împăratul Leon al IV-lea (775-780) împotriva bulgarilor, Ioanichie a săvârşit multe fapte de vitejie. Pentru aceasta, împăratul a poruncit să fie trecut în cartea de vrednicie a ostaşilor, iar după război să fie răsplătit cu multe bunuri materiale. Însă, Ioanichie şi-a ales credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. A căzut în erezia luptei împotriva sfintelor icoane şi fiind luminat de un bătrân sihastru a simţit nevoia să se pocăiască. Astfel, s-a ostenit la mai multe mănăstiri precum Avgarov, unde stareţul Grigorie i-a fost un adevărat părinte; Utotelos, mănăstire în care a început să înveţe scrisul şi cititul; Antidin, mănăstire în care a stat doi ani şi în sihăstria din Muntele Trihalix. Pentru că lumea începuse să vină la el pentru a-i cere binecuvâtare, Cuviosul Ioanichie s-a retras într-un munte de lângă satul Elespont. Bunul Dumnezeu i-a dăruit puterea de a „peste şerpi şi peste balauri”, precum şi darul vederii şi al proorociei. Astfel, a proorocit moartea împăratului Nichifor (802-811) în lupta cu bulgarii, călugărirea lui Stavrichie, fiul acestuia, şi moartea lui în anul următor. Cuviosul Metodie, Patriarhul Constantinopolului care venise să îl vadă, i-a proorocit că: „după moartea mea vei urma fără zăbavă”, ceea ce s-a şi întâmplat. La trei zile după plecarea patriarhului, Ioanichie a murit, fiind în vârstă de 115 ani.
Sfinţii Mucenici Nicandru episcopul şi Ermeu preotul – Aceştia au fost botezaţi şi hirotoniţi de Tit, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Au fost supuşi supliciilor şi au suferit moarte martirică din porunca lui Libaniu, unul dintre marii dregători împărăteşti.
Fii primul care comentează