Asculta acest articol
Sfinţii evanghelişti Matei, Marcu şi Luca notează numai numele lui Filip şi locul de naştere, Betsaida; Sfântul Ioan ne dă şi unele amănunte referitoare la personalitatea lui, prezentându-l ca fiind în strânsă prietenie cu apostolul Natanael – Bartolomeu, pe care l-a condus la Isus: “Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi prorocii… Vino şi vezi”.
În istorisirea minunii înmulţirii pâinilor, se menţionează că Isus i-a adresat lui Filip întrebarea: “De unde vom cumpăra pâine, ca să dăm de mâncare la această lume?” Filip nu înţelege sensul întrebării şi, după ce aruncă o privire asupra mulţimii care-i înconjura, răspunde: “Nici pâine de două sute de dinari nu ne-ar ajunge să dăm fiecăruia doar câte o bucăţică”.
Firea oarecum nerăbdătoare a lui Filip ne apare limpede dintr-o altă însemnare a Evangheliei, la Cina de pe urmă. În timp ce Isus le vorbeşte apostolilor săi despre misterul adânc al Sfintei Treimi, Filip, copleşit de cele auzite, îi spune lui Isus: “Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl, şi ne va fi de ajuns”.
Despre activitatea şi moartea Sfântului Filip nu ni s-au păstrat documente sigure. O tradiţie foarte veche afirmă că el a activat în părţile de nord ale Asiei Mici şi a murit răstignit pe Cruce, la vîrsta de 87 de ani, sub împăratul Domiţian. Mai târziu, rămăşiţele lui pământeşti au fost transportate la Roma şi aşezate în biserica Sfinţilor Apostoli, alături de cele ale Sfântului Iacob cel Mic.
Foarte răspândit la vechii greci, mai ales în Macedonia, numele Filip a trecut şi la alte popoare, chiar la evrei, datorită renumelui lui Alexandru cel Mare al cărui tată se chema Filip al II-lea, şi datorită înţelesului cuvântului philippos = iubitor de cai (phil = iubitor; hippos = cal).
(Vieţile Sfinţilor)
Fii primul care comentează