Sfântul Ioan Leonardi (1541-1609)

Asculta acest articol

Numele Sfântului Ioan Leonardi este strâns legat de aducerea la îndeplinire a măsurilor luate de Conciliul Tridentin (1545-1563) în vederea reformei “in capite et in corpore” a vieţii creştineşti, precum şi de întemeierea institutului “De Propaganda Fide”, pentru formarea culturală şi morală a preoţilor catolici.

Ioan Leonardi s-a născut în anul 1541, ca fiu al soţilor Iacob şi Ioana Lippi, în localitatea Diecimo, din apropierea oraşului Lucca, renumitul centru al industriei mătăsii din regiunea Toscana, Florenţa. Părinţii l-au trimis la şcolile din Lucca să înveţe farmacia.

Este de admirat faptul că deşi tânăr şi dispunând de bani, fără nici un control din partea familiei în acest oraş de atracţii şi ispite, Ioan s-a gândit să formeze o societate de tineri, care, sub conducerea unui călugăr dominican, fratele Bernardini, să se ocupe de cultivarea vieţii sufleteşti, prin rugăciunea în comun şi acordarea de asistenţă spirituală şi materială săracilor şi pelerinilor. Dar, cu toate aceste generoase realizări, nu i s-a împlinit dorinţa de a fi primit în ordinul franciscan.

La vârsta de douăzeci şi şase de ani a abandonat activitatea de farmacist, şi ajutat de fr. Bernardini a urmat studiile teologice pentru a deveni preot. În sărbătoarea Epifaniei din 1571 a putut să celebreze prima sa Sfântă Liturghie. Episcopul i-a încredinţat biserica “Sf. Ioan” din localitatea Magione. Aici şi-a realizat una din marile lui aspiraţii, aceea de a înfiinţa o şcoală pentru predarea sistematică şi aprofundată a învăţăturii creştine.

Această iniţiativă a trezit admiraţie în mulţi preoţi care s-au alăturat lui Ioan, şi împreună au format Congregaţia preoţilor realizatori ai Reformei, cu scopul de a se dedica realizării reformei cerute de Conciliul Tridentin. Marele apostol al reînnoirii sufleteşti a plătit cu multe suferinţe curajul de a predica şi de a susţine pe toate căile necesitatea întoarcerii la practicarea virtuţilor evanghelice, de către preoţi şi credincioşi, într-o epocă de mare decadenţă morală.

Chiar şi concetăţenii săi l-au alungat din oraşul lor, considerându-l un trimis al Inchiziţiei; mulţi dintre membrii congregaţiei întemeiate de el l-au părăsit. Ioan s-a retras la Roma, într-un providenţial exil de zece ani; aici a avut ocazia să lege o strânsă prietenie cu Sfântul Filip Neri, cu învăţatul Cardinal Baronius şi cu Sfântul Iosif Calasanţiu. Însuşi Suveranul Pontif l-a apreciat foarte mult şi i-a încredinţat diferite misiuni delicate la Nola, Napoli, Montevergine, în probleme care cereau prezenţa unui om înţelept şi plin de bunătate, pentru a reintroduce în vechile mănăstiri disciplina nouă şi adevăratul spirit călugăresc.

Împreună cu Cardinalul spaniol Vives, a conceput şi organizat o congregaţie care să pregătească preoţi pentru răspândirea şi cultivarea credinţei în rândurile celor care nu au auzit de Cristos. Această congregaţie va deveni în 1622, sub papa Grigore al XV-lea, “Propaganda Fide”, iar din 1967 se va numi “Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor”.

Ioan Leonardi şi-a petrecut ultimii ani de viaţă la Roma, unde a murit în ziua de 8 octombrie 1609. A fost beatificat în anul 1861 şi la 17 aprilie 1938 a fost ridicat la cinstea sfintelor altare.

Într-o scrisoare adresată Papei Paul al V-lea, Ioan Leonardi spunea: “Cei care voiesc să se consacre muncii de îndreptare a moravurilor trebuie ca înainte de toate să-şi propună să urmărească numai slava lui Dumnezeu, şi de la El să aştepte şi să ceară ajutorul pentru această grea şi mântuitoare operă.

Apoi să se ofere pe ei înşişi în faţa ochilor celor ce trebuiesc îndreptaţi ca o oglindă curată a tuturor virtuţilor şi făclii aşezate în candelabre, ca prin integritatea moravurilor şi strălucirea virtuţilor să lumineze tuturor celor din casa lui Dumnezeu, şi astfel mai degrabă să atragă decât să împingă pe alţii la schimbarea vieţii, ca nu cumva, după cum spune Conciliul Tridentin, să se pretindă de la trupul Bisericii ceea ce Capul nu împlineşte” (Breviar, 9 octombrie).

(Vieţile Sfinţilor)