Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Sfantul Patriciu, episcop (385-461) – patron al Irlandei si Islandei

Sfantul Patriciu
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sfantul Patriciu
Sfantul Patriciu

Patriciu este apostolul şi patronul Irlandei, deoarece el este cel care cu înţelepciune şi răbdare a semănat din belşug Sfânta Evanghelie în aceste ţinuturi; irlandezii îi spun Patraig şi englezii Patrick.

Datele biografice asupra vieţii lui sunt puţine şi în parte încă neclare; se reţine ca sigur că s-a născut în anul 385 şi a murit în anul 461, aproape de Down, astăzi rebotezată Downpatrik, în Ulstre, Irlanda de Nord. S-a născut într-o localitate din Ţara Galilor, în vestul Angliei; de tânăr, la vârsta de 16 ani, a fost prins de piraţi şi dus în insula alăturată, Irlanda, pe atunci locuită de celţi şi scoţieni, care erau încă păgâni.

Piraţii l-au purtat prin târgurile irlandeze ca să-l vândă ca sclav. Întâlnirea cu viitoarea patrie adoptivă a fost astfel dură, iar şederea acolo tot atât de neplăcută; de două ori a încercat să fugă, dar a fost prins, readus în Irlanda şi supus unui regim sever; a treia oară însă, a reuşit să scape. Petrecuse şase ani de sclavie.

Se va mai întoarce în Irlanda, dar nu ca sclav, ci ca vestitor al Sfintei Evanghelii. Între timp s-a pregătit pentru viitoarea misiune făcând serioase studii teologice la Auxerre, sub conducerea Sfântului Gherman. A întreprins şi o lungă călătorie în Italia, vizitând mai multe mănăstiri înfloritoare. S-a îndreptat apoi spre Irlanda, în anul 432, trimis fiind de însuşi Sfântul Părinte Papa, care l-a numit succesor al primului episcop, Palladiu.

Buna reuşită a misiunii Sfântului Patriciu în Irlanda trebuie atribuită organizării inteligente pe care el a ştiut să o creeze în această insulă lipsită de centre orăşeneşti şi împărţită în numeroase triburi şi clanuri conduse de căpetenii independente. Mai presus de toate, a ştiut să se adapteze la condiţiile sociale ale locurilor, formând un cler indigen şi mici comunităţi creştine în sânul fiecărei clase, fără a respinge obiceiurile şi practicile tradiţionale.

Şi-a dat un interes deosebit să convertească pe capii de triburi, bineştiind că exemplul lor va fi imediat urmat de supuşii lor. În diferite puncte ale Irlandei a construit mănăstiri care au devenit celebre şi în jurul lor s-au format nucleele viitoarelor oraşe. Patriciu a avut multe greutăţi din partea ereticilor pelagiani (urmaşi ai învăţăturii lui Pelagius).

Aceştia susţineau că pentru a ajunge la desăvârşirea creştinească este suficientă o educaţie şi o formaţie corectă a facultăţilor umane şi nu este nevoie de o intervenţie deosebită a harului divin, obţinut prin rugăciune şi sfintele sacramente. Pentru a se dezvinovăţi, Patriciu a scris o Mărturisire – “Confessio” arătând că toată munca sa misionară este răspunsul la o poruncă dumnezeiască şi că aversiunea sa faţă de pelagiani se întemeiază pe adevărul teologic că harul divin este necesar pentru mântuirea şi desăvârşirea omului.

Munca neobositului misionar a dat roade excelente, care s-au păstrat de-a lungul veacurilor; o dovedeşte marea şi frumoasa coroană de sfinţi irlandezi, precum şi neclintitul lor ataşament faţă de credinţa strămoşească.

Foarte răspândit în Irlanda, datorită Sfântului Patriciu, acest nume este puţin folosit în alte părţi. Este un cuvânt latinesc: patricius, care arată o persoană făcând parte din senat şi având drepturi politice depline. La origine stă cuvântul pater = tată, deoarece senatorii erau numiţi patres. La noi a ajuns prin limbile greacă şi slavă în formele Patrichie, Patrichi, Patrichia; mai nou este luată forma apuseană de Patricia.

Pentru un creştin, şi fără îndoială Sf. Patriciu s-a gândit la fel, numele acesta aminteşte cuvintele Apostolului: “nu mai suntem străini şi călători, ci din chiar familia lui Dumnezeu”. Sfântul Pavel exprima acelaşi adevăr ca şi învăţătorul: “nu vă mai numesc pe voi, slugi, ci prieteni; sluga nu cunoaşte tainele stăpânului, dar eu v-am spus tot ce am auzit de la Tatăl”.

(Vieţile Sfinţilor)

 

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. Bogdan Petriceicu Hașdeu este cel care a făcut o descoperire de-a dreptul surprinzătoare atât pentru români, cât și pentru întreaga lume creștină.
    Este vorba despre o lucrare din anul 1715, unde autorul John Chamberlayne prezintă câteva rugăciuni în dialectul celtic din Țara Galilor.
    Istoricii au fost uimiți de modul în care acest dialect seamănă cu limba română, mai ales atunci când vine vorba despre rugăciunea „Tatăl nostru”.
    dialectul celtic: “Tatăl nostru csinye ieşti in eseruj
    Szvinczai esze numelye toă
    Sze vii impăraczia ta
    Fii voja ta cum in eserui, asha ahi pe pământul
    Punya nostru de toate zilelye de noi asztezi
    Iartă gresheley lye nostr cum shi noi jertăm a greshiţilor noştri
    Shi nu duce pe noi inka la iszpite
    Shi mentujesthte pe noi rau Amin.”
    română: “Tatăl nostru care esti în ceruri/
    Sfințească-se numele tău/
    Vie împărăția ta/
    Facă-se voia ta în cer așa și pe pământ/
    Pâinea noastra de toate zilele dă-o nouă astăzi/
    Și iartă greșelile noastre, cum și noi iertăm greșiților noștri/
    Și nu duce pe noi la ispite
    Ci ne mântuiește pe noi de cel rău. Amin.”
    Se poate trage vroe concluzie?.

Lasă un răspuns