Sfinţii Sixt I, Sixt al II-lea şi Sixt al III-lea – Papi

Asculta acest articol

În amintirea faptului că Domnul Isus, atunci când i-a spus lui Simon, fratele lui Andrei, că pe el va zidi Biserica, i-a schimbat şi numele, zicându-i “Piatra”, încă din vechime cei care sunt aleşi ca succesori ai Sfântului Petru îşi schimbă numele, alegându-şi un altul, care eventual să exprime unul sau mai multe aspecte ale misiunii ce le este încredinţată.

Papa ales în anul 115 şi-a luat numele de Xystus, cuvânt care în limba greacă înseamnă portic, intrare triumfală într-un edificiu; astăzi noi spunem mai curent, portal. Probabil că noul ales dorea să-şi aducă aminte că el trebuie să fie portalul prin care se intră în Biserica lui Cristos. Deoarece cuvântul xystus se pronunţă mai greu, în vorbirea obişnuită a devenit sixtus; “Martrilogiul Roman” însă, şi rugăciunea euharistică I îl păstrează în forma autentică Xystus (portal de intrare în Biserica lui Cristos).

Cinci sunt papii care au purtat acest nume; dintre aceştia, primii trei sunt onoraţi cu numele de “Sfânt”, iar Sixt al IV-lea este acela care a ordonat construirea celebrei “Capela Sixtină” din Vatican. Pe sfinţii Sixt îi amintim în ziua de 3 aprilie, dedicată primului dintre ei de “Martirologiul Roman” vechi, deoarece comemorarea Sfântului Sixt al 2-lea, singurul reţinut în noul calendar, se face la 7 august, zi în care îl vom aminti pe Sfântul Gaetan.

Sfântul Sixt I a fost papă în două perioade: 115-117 şi 125-127. Tradiţia ne spune că era de origine romană, fiu al unui oarecare Pastore, din via Lata. În timpul pontificatului său s-a dat decretul ca laicii, îndeosebi femeile, să nu atingă vasele sacre folosite la slujbe. Ulterior această dispoziţie a fost modificată.

Tot el este cel care a orânduit ca la sfârşitul rugăciunii solemne de mulţumire – prefaţa – preotul să invite tot poporul ca împreună cu celebrantul să cânte întreitul “Sfânt” – “Trisaghion”. Alte date asupra vieţii şi activităţii lui nu avem. Nici nu se ştie sigur dacă a îndurat moarte de martir sau nu.

În schimb este absolut sigur că Papa Sixt al II-lea a murit ca martir în ziua de 6 august a anului 257. Executarea lui a avut loc în baza decretului împăratului Valerian, care hotărâse decapitarea “pe loc” şi confiscarea bunurilor aparţinând episcopilor, preoţilor şi diaconilor. Sixt a fost ucis odată cu şase diaconi ai săi; al şaptelea, Laurenţiu, a suferit aceeaşi moarte la câteva zile după aceea.

Trupul lui Sixt al II-lea a fost înmormântat în cripta papilor, din catacombele Sfântului Calixt; amintirea lui a lăsat o urmă atât de luminoasă şi adâncă încât s-a dispus menţionarea lui în Canonul Roman al Sfintei Liturghii. Scriitorul Ponţiu, scriind biografia Sfântului Ciprian, se referă şi la moartea de martir a papei Sixt, pe care îl numeşte “preot bun şi paşnic”.

Sfântul Sixt al III-lea a trăit două secole mai târziu, şi a fost Papă între anii 432-440. Prin învăţătura şi energia lui a contribuit la distrugerea pelagianismului, învăţătura greşită a lui Pelagius, care susţinea că omul poate ajunge la mântuire şi desăvârşire numai prin puterile cu care Dumnezeu a înzestrat firea omenească, fără a fi necesar harul deosebit al lui Dumnezeu, dăruit nouă prin întruparea Cuvântului.

În tinereţe şi Sixt aderase la această erezie, iar acum o combătea cu atâta îndârjire, încât Sfântul Augustin l-a invitat să fie mai moderat. Se mai aminteşte faptul că a intervenit pentru împăcare între Sfântul Chiril din Alexandria şi Ioan din Antiohia. În scrisoarea pe care le-a trimis-o, notează: “Sfântul Apostol Petru a transmis tot ceea ce el a primit urmaşilor săi. Nu e uşoară grija şi munca ce ne revine pentru ca Biserica lui Dumnezeu să fie fără pată şi fără nici o deformare”.

Sixt al III-lea a fost şi un mare constructor: lui i se datoreşte frumoasa bazilică Santa Maria Maggiore, precum şi zidirea din temelii, ori mărirea altor biserici romane.

Deşi sunt amintite şi realizările în domeniul construcţiilor, ori al vieţii sociale, cea mai mare operă la care au lucrat Sfinţii Părinţi Papi este păstrarea şi înfrumuseţarea Bisericii lui Cristos, “temelie şi coloană a adevărului şi a păcii”.

(Vieţile Sfinţilor)