Asculta acest articol
În 2016 se vor împlini, peste vreo lună, 400 de ani de la moartea unei personalităţi cruciale în istoria culturii europene: William Shakespeare, englezul care prin cele aproape 40 de piese de teatru şi cele 154 de sonete ale sale a influenţat dramatic întreaga istorie literară de după el. Valoarea unui scriitor clasic se vede în actualitatea perenă a scrierilor sale. La Shakespeare acest lucru e incontestabil: este jucat şi citit cu aceeaşi plăcere şi în zilele noastre, iar opera sa pune probleme care ne frământă şi acum, oferind, de multe ori, şi posibile soluţii.
Surprinzător de contemporană nouă a rămas şi comedia “A douăsprezecea noapte”, scrisă, pare-se, în iarna anului 1600 şi jucată cu siguranţă în februarie 1602. Această farsă sentimentală care evocă finalul sezonului de sărbători dintre Crăciun şi Bobotează – în speţă noaptea din Ajunul Bobotezei, ultima noapte de chef, când se dădea frâu liber tuturor nebuniilor şi adesea rolurile sociale erau date uitării – capătă valenţe noi într-un secol XXI marcat de acceptarea tot mai largă a identităţilor sexuale ambigue, a operaţiilor de schimbare de sex şi a transsexualităţii.
Într-un an în care la premiul Oscar a fost nominalizat un actor (Eddie Redmayne) care joacă în filmul “The Danish Girl” un bărbat care simte nevoia să îşi asume o identitate feminină, regizorul Eugen Gyemant şi-a propus să realizeze la Satu Mare, cu actorii Teatrului de Nord, pe structura textului lui Shakespeare, un studiu plin de acribie şi empatie asupra unui mijloc străvechi de expresie teatrală: travestiul.
O lume unde nimeni nu-i ce pare
Shakespeare pune în gura Ducelui Orsino, în prima replică a primei scene din primul act, o frază care dă tonul întregii piese: “So full of shapes is fancy / That it alone is high fantastical”. Mihnea Gheorghiu traduce, destul de liber: “Atât de plin de visuri ne e dorul / Că şi din el rămâne doar un vis”. Cuvântul “fancy” se traduce atât în registru sentimental, cât şi ca închipuire, fantomă a imaginaţiei. Ambele sensuri sunt prezente din plin în acest text.
Eugen Gyemant notează în pliantul spectacolului: “Ilyria pe care o vom descrie este o țară în care domnește confuzia sexuală, un fel de limb al celor care nu știu încă cu adevărat cine sunt. Ilyria este locul unde ajung cei care nu știu ce își doresc în realitate și care nu se văd pe ei înșiși așa cum sunt”. Scenografa Maria Nicola plasează o poartă veche la intrarea spaţiului de joc, personajele ies din fosă şi coboară în ea, ca dintr-un fel de Hades, iar decorul propriu-zis este o imagine scheletică a decrepitudinii, în special simbolul pianului ros de vreme trimiţându-ne cu gândul la un tărâm uitat de lume şi de Dumnezeu, în care Malvolio jertfeşte cocoşi şi se roagă demonului Behemoth.
Un iad al unor suflete pierdute în imaginaţiile lor: Orsino, femeie ce se crede bărbat, are impresia c-o iubeşte pe Olivia, bărbat ce se crede femeie. Care Olivia se îndrăgosteşte de Cesario, care Cesario e de fapt naufragiata Viola travestită, care Viola se îndrăgosteşte de Orsino crezându-l ce nu este, iar între timp gaşca nebună din jurul lui Sir Toby Belch (“belch” se traduce “râgâială”, tipul e un belfer mâncău, dar şi “erupţie vulcanică“, alt sens potrivit personajului) încurcă lucrurile şi mai rău făcându-l pe Malvolio, strict la mişto, să creadă că Olivia îl iubeşte în secret.
Toată babilonia asta i-a trimis pe mulţi regizori în zona burlescului cabotin. Gyemant însă propune, în lumina de un violet paranormal, o viziune a iluziei în disperată nevoie de adevăr. Un adevăr care va veni prin personajul preotului cu simbolul yin-yang cusut pe costum, prin reunirea fraţilor Viola şi Sebastian şi plecarea acestora din Ilyria cea hilară în lumea reală, descuind poarta. Este muzică, sunt poante, e o paradă de compoziţii care mai de care mai duios-absurde, dar e în primul rând un discurs despre obsesiile şi confuziile epocii noastre şi nevoia stringentă de asumare a realităţii, pentru toţi, fie personaje pe scenă, fie persoane în public.
Caruselul deghizărilor
La premiera din 13 martie prima impresie a fost că punctul forte al spectacolului e tocmai acest carusel al deghizărilor în care sunt implicaţi actorii, această suită barocă de travestiuri, nici măcar mascate total, căci în fond suntem într-o lume “fancy”, la limita imaginarului. Vorba unui cântec al trupei Queen: e o lume “slightly mad”, uşor sărită de pe fix adică. De aici zâmbetul complice şi parcă dispreţuitor pe care Ioana Cheregi îl poartă, jucând-o pe Viola, aproape tot timpul: are tot dreptul, fiind un personaj care dispune întru totul de propria identitate.
Malvolio, ciuca farselor, devotul demonilor şi grotescul arogant, cel mai greu personaj al piesei, şi-a găsit în Rora Demeter o interpretă pe cinste, plină de maliţie sardonică, folosindu-şi cu măiestrie timbrul şi dicţia, dar şi datele fizice, fără teama de ridicol. Creează multe momente memorabile, mai ales în monologuri. Un alt personaj bine construit este Feste, bufonul, un prilej pentru Romul Moruţan să-şi arate stofa de actor comic degajat, punctând şi tragismul situaţiei când e cazul.
Personajele Ilyriei sunt, evident, fantoşe, cum le şi stă bine. Mai ales Vlad Mureşan oferă Oliviei o dimensiune tragică deloc mimată, întărită de costumul în falduri negre. Carmen Frăţilă întrupează un Orsino scorţos şi introvertit, iar Dorina Nemeş face figură de jolly-joker în rolul intrigantei servitoare Maria. Sir Toby e jucat de un Stelian Roşian foarte atent la micile gesturi care dau elan histrionic rolului, iar Tibor Szekely se joacă fermecător de-a Sir Andrew, pretendentul Oliviei, un fanfaron în curs de efeminare accelerată: actorul se pricepe la autoironie şi se arată un foarte bun solist vocal, în insertul muzical pe care-l cântă.
Carol Erdos e cald şi hieratic în apariţiile sale, iar Cristian Iorga (Antonio) joacă firesc. Andrei Stan e o apariţie tonică în rolul lui Sebastian, iar Raluca Mara şi Alexandra Odoroagă desenează imagini vii ale suferinţei mute. Anca Dogaru e din nou burlescă în Fabian, tuşă de culoare comică. Dorin Griguţă a pregătit muzica, garnitură şi destindere într-un text dificil.
Fii primul care comentează